Sf. Ierarh Grigorie Teologul

Sinaxar - 25 Ianuarie - Sf. Ierarh Grigorie Teologul, de Dumnezeu Cuvantatorul, arhiepiscopul Constantinopolului

Marele Grigorie, Cuvantatorul de Dumnezeu, a trait pe vremea imparatiei lui Valens (364-378) si Teodosie cel Mare (379-395) si s-a nascut in cetatea Nazianz din Capadochia, catre anul 328. Se tragea din parinti de bun neam si drepti, Grigorie si Nona, tatal sau, macar ca de curand era venit la credinta, fiind, pentru vredniciile sale, episcop de Nazianz.
Ajuns la masura varstei si placandu-i sa invete, SfantuI Grigorie a strabatut, ca nimeni altul, tot mestesugul invataturii, umbland la scolile cele mai de seama din vremea sa: la Cesareea Capadochiei, unde s-a imprietenit cu Sfantul Vasilie, la Cezareea Palestinei, la Alexandria si la Atena, scoala cea mai inalta de atunci, unde a si fost rugat sa ramana ca dascal.
S-a intors, insa, si s-a facut dascal in Capadochia, langa tatal sau, batran, care l-a sfintit, fara voia lui, preot. Voind insa tatal sau sa-l sfinteasca episcop, in locul sau, Sfantul Grigorie a fugit in pustie, langa Sfantul Vasilie, prietenul sau, de unde peste o vreme, s-a intors totusi, chemat in ajutor de tatal sau, ajuns, acum, la neputinta. A fost sfintit episcop, mai tarziu, de Sfantul Vasilie, pentru cetatea Sasima, tot fara voia lui.
Era un cuvantator innascut. Iubea viata duhovniceasca, poezia crestina si teologia pe intelesul oamenilor.
Iar cand Biserica cea mare din Constantinopol era amenintata de ratacire, cand dreapta credinta era primejduita de inselatoarea invatatura a lui Arie, Sfantul Grigorie a fost chemat de putinii dreptcredinciosi din cetate, ca sa le fie pastor, si el a primit. Sfantul Grigorie a adunat pe credinciosi intr-o bisericuta marginasa, deschisa chiar in casa uneia din rudele sale, bisericuta pe care el, a numit-o biserica Invierii. Aici a rostit el cele cinci cuvantari teologice vestite, care i-au adus faima de mare cuvantator al lui Dumnezeu. Ca ele talmaceau, pe inteles omenesc, dreapta invatatura despre Sfanta Treime. Si pe multi i-a intors la dreapta credinta.
Fericitul Grigorie a fost, o vreme, si patriarh al marii cetati a Constantinopolului, iar la cel de al doilea Sinod ecumenic, ce s-a tinut, la anul 381, in Constantinopol, pe vremea binecredinciosului imparat Teodosie, Sfantul Grigorie a adus multe dovezi contra gresitelor invataturi, ce tulburau atunci Biserica. Din cauza unor neintelegeri, in scurta vreme, Sfantul a parasit, insa scaunul patriarhicesc si s-a retras in singuratate, unde pana la sfarsitul vietii sale, multe scrieri si poeme de viata duhovniceasca, de teologie pe inteles si de poezie crestina a lasat Bisericii.
In teologia lui, Biserica Rasaritului si-a vazut talmacita propria ei teologie despre taina Sfintei Treimi si, iata de ce, ea il cinsteste pe Sfantul Grigorie, ca pe teologul ei cel mai de seama.
Si asa, traindu-si credinta si talmacind pe Dumnezeu si tainele Lui oamenilor, Sfantul Grigorie s-a mutat la Domnul, la 25 ianuarie, in anul 389.


Corina Stanciu

59 Blog postari

Comentarii