"Soarele își împrăștie strălucirea sa deopotrivă asupra pietrelor curate și a celor colbuite, dar numai pietrele curate îi pot răsfrânge strălucirea.
Și Dumnezeu Își revarsă strălucirea Sa dumnezeiască deopotrivă asupra sufletelor curate și a celor prăfuite, dar numai sufletele curate Îi pot răsfrânge strălucirea."

Sfântul Nicolae Velimirovici

Avva Dorotei, întrebat de un ucenic cum poți să te apropii în acelaşi timp de Dumnezeu şi de semeni, i-a răspuns:
Dacă ne imaginăm pe Dumnezeu ca pe un soare şi pe cei care-L caută ca nişte raze, atunci, cu cât te apropii de soare, razele sunt tot mai aproape unele de altele.

Nu vom putea învăţa să fim smeriţi, până ce nu vom îndura multe dureri în inimă. Şi, până ce nu învăţăm să fim smeriţi, vom îndura multe dureri în inimă. (Starețul Tadei de la Vitovnița)

In 20 septembrie 1866 se năștea marele poet George Coșbuc:
Poetul
de George Coșbuc
Sunt suflet în sufletul neamului meu
Și-i cânt bucuria și-amarul
În ranele tale durutul sunt eu,
Și-otrava deodată cu tine o beu
Când soarta-ți întinde paharul.
Și-oricare-ar fi drumul pe care-o s-apuci,
Răbda-vom pironul aceleiași cruci
Unindu-ne steagul și lanul,
Și-altarul speranței oriunde-o să-l duci,
Acolo-mi voi duce altarul.
Sunt inimă-n inima neamului meu
Și-i cânt și iubirea, și ura—
Tu focul, dar vântul ce-aprinde sunt eu,
Voința ni-e una, că-i una mereu
În toate-ale noastre măsura.
Izvor ești și ținta a totul ce cânt—
Iar dacă vrodat-aș grăi vrun cuvânt
Cum nu-ți glăsuiește Scriptura,
Ai fulgere-n cer, Tu cel Mare și Sfânt,
Și-nchide-mi cu fulgerul gura!
Ce-s unora lucruri a toate mai sus
Par altora lucruri deșarte.
Dar știe acel ce compasul și-a pus,
Pe marginea lumii-ntre viață și-apus,
De-i alb ori e negru ce-mparte!
Iar tu mi-ești în suflet, și-n suflet ți-s eu.
Și secolii-nchid-ori deschidă cum vreu
Eterna ursitelor carte,
Din suflet eu fi-ți-voi, tu, neamule-al meu.
De-a pururi, nerupta sa parte!
Foto: Casa memorială George Coșbuc