Un bãtrân vindea ouã. O femeie coborî dintr-o masinã,veni la el si îl întrebã:
-Cu cât dai ouãle?
Bãtrânul i-a rãspuns:
-1 leu oul, doamnã.
-Voi cumpãra 6 ouã cu 5 lei sau nu voi cumpãra deloc.
-Ia-le la pretul pe care îl vrei. Poate cã este un început bun, pentru cã astãzi nu am vândut nici un ou, a rãspuns bãtrânul.
Ea a luat ouãle si a plecat simtindu-se mândrã de negocierea ei. S-a urcat în masina ei scumpã si a mers la un restaurant, împreunã cu prietenul sãu. Acolo au comandat ceva. Au mâncat putin din ce au comandat si au cerut nota de platã. Comanda a costat 140 de lei si ea a dat 150, spunându-i proprietarului sã pãstreze restul.
Acest lucru este destul de normal pentru proprietarul restaurantului, dar dureros pentru bãtrânul vânzãtor sãrac de ouã.
Ideea este:
De ce arãtãm întotdeauna cã suntem puternici atunci când cumpãrãm de la cei saraci? Si de ce suntem (prea!) generosi cu cei care nu au nevoie de generozitatea noastrã?
Odatã am citit undeva:
"Tatãl meu obisnuia sã cumpere bunuri simple de la oameni sãraci la preturi mari, chiar dacã nu avea nevoie de ele. Uneori obisnuia sã plãteascã mai mult pentru ele. M-am mirat de asta si l-am întrebat de ce o face? Atunci tata mi-a rãspuns:"este un act de caritate înfãsurat cu demnitate".

(Text preluat de la pr. Dan Cismaș - Parohia Ortodoxă Maieru I)