Moise iar are insomnii din cauza religiei


Cu prostul care n-are şcoală
Te lupţi puţin şi-ai câştigat.
Dar ce luptă colosală
Duci cu prostul care are şcoală!

.

Emil Moise susține într-o postare pe fb că„Slujbele și serviciile religioase în școli sunt organizate nelegal de 30 de ani”.Mai mult , tot el susține că slujbele de binecuvântare de început de an ar constitui prozelitism, lucru interzis de lege. De asemenea, Moise susține că asemenea slujbe se pot face doar cu acordul Consiliilor de Administrație ale școlilor, la cererea părinților/elevilor....Serios??? 

Prozelitismul este încercarea unui cult de a racola, de a convinge persoane din afară să adere la respectiva instituție. Nu cred că se încearcă așa ceva în prima zi de școală. Dar Moise cum îl știm, a rămas consecvent și cu orice ocazie acuză Biserica de ceva. De ceva ce nu mai el știe. Omul se laudă că are două facultăți, dar ce folos pentru el că îi lipsește una: cea mintală.

Potrivit legii cultelor sujbele din școli sunt perfect legale.

Constituția României
Art 32.(7) Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege.

Legea Cultelor

Art. 2. – (1) Libertatea religioasă cuprinde dreptul oricărei persoane de a avea sau de a adopta o religie, de a şi-o manifesta în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin practicile şi ritualurile specifice cultului, inclusiv prin educaţie religioasă, precum şi libertatea de a-şi păstra sau schimba credinţa religioasă.

Mai grav e că unele site-uri au preluat această minciună și au fă făcut din ea o știre. Mă refer la acele site-uri de (ne)știri (de exemplu wcnews...scuze dcnews) care copiază știri de pe alte site-uri sau postări de pe fb și își fac articole.

Emil Moise spune că prin asociaţia sa, înfiinţată cu peste 15 ani în urmă, protejează drepturile copiilor, în special dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie. O minciună de 15 ani. Cine vrea să participe la slujbele religioase de la începutul anului sau la orele de religie din timpul anului poate s-o facă. Cine nu vrea, nu marticipă. Nimeni nu îi îngrădește libertatea de a nu participa. Eu nu am auzit niciodată că dacă cineva a lipsit la slujba de început de an să fie pus absent sau că l-a obligat cineva să participe. Atunci ce drepturi apără individul ăsta și ,,oengeul" lui?

77 Vizualizări