Această sensibilitate este un dar de la Dumnezeu. (...) Sufletele care au această subțirime sunt în chip deosebit primitoare ale voii lui Dumnezeu. Aceste suflete sensibile au putința de a spori mult în viața cea întru Hristos, căci Îl iubesc pe Dumnezeu și nu vor să-L întristeze. Au de străbătut însă o primejdie. Dacă nu Îi predau cu încredere lui Hristos viața lor, este cu putință ca duhul viclean să-și tragă foloase din delicatețea lor și să-i arunce în întristare și deznădejde. Această sensibilitate nu are îndreptare. Poate fi numai transformată, preschimbată în iubire, bucurie, adorare dumnezeiască. Cum? Prin întoarcerea către cele de Sus. Să întoarceți orice necaz către cunoașterea lui Hristos, către iubirea Lui, către slăvirea Lui. Iar Hristos, Care așteaptă totdeauna cu ardoare să ne ajute, vă va da harul și puterea Sa, și va preface necazul în bucurie, în iubire pentru frați, în adorare către El însuși. Așa va fugi întunericul. Să vă amintiți de Apostolul Pavel. Ce spunea? ”Acum mă bucur în pătimirile mele” (Coloseni 1, 24)

Sufletul vostru să se dăruiască rugăciunii ”Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă” pentru toate neliniștile voastre, pentru toate și pentru toți. Nu priviți la ceea ce vi se întâmplă, ci la Lumină, la Hristos, așa cum pruncul privește către mama atunci când i se întâmplă ceva. Să le vedeți pe toate fără frământare, fără strâmtorare, fără apăsare. Nu este nevoie să vă străduiți și să vă forțați. Întreaga voastră strădanie să fie să priviți spre Lumină, să cuceriți Lumina. Astfel, în loc să vă predați strâmtorării, care nu este a Duhului lui Dumnezeu, vă veți preda slavoslovirii lui Dumnezeu.(...)

Pe toate să le înfruntați cu iubire, cu bunătate, cu răbdare și cu smerenie. Să fiți stânci. Toate să se spargă deasupra voastră și să se întoarcă înapoi precum valurile, iar voi să rămâneți netulburați. Dar veți zice: ”Ei, se poate asta?”. Da, se poate întotdeauna prin harul lui Dumnezeu. Dacă le judecăm omenește, nu se poate. În loc să vă înrâurească spre rău, toate pot să vă facă bine, să vă întărească în răbdare, în credință. Căci pentru noi sunt exerciții de încercare toate împotrivirile mediului și greutățile dimprejurul nostru. (...)

Răbdarea este mare lucru, o virtute mare. (...) Răbdarea este iubire, și fără iubire nu poți avea răbdare. Este însă și o problemă de credință. Într-adevăr, suntem necredincioși, căci nu știm cum le rânduiește Dumnezeu și ne scapă din necazuri și strâmtorări. Să o rugați pe Preacurata:

”Stăpână, întoarce-mi întru bucurie plângerea mea, izbăvește-mă de robia celor ce mă războiesc neîncetat și mă învrednicește Luminii celei neînserate.”

Sf. Cuv. Porfirie Kavsokalivitul