5 mănăstiri ortodoxe desființate de 2 domnitori, Alexandru Ioan Cuza şi Carol I!

Mănăstirea Cotroceni, ridicată la 1679 de domnul Țării Româneşti, Şerban Cantacuzino, şi-a început declinul când Cuza şi-a stabilit reşedința pe domeniul ei, iar începând cu 1863, pe mare parte din pământ a ființat o tabără de instrucție militară. În 1948, regimul comunist o transformă în Palatul Pionierilor. Afectată de cutremurul din 1977, Ceauşescu a hotărât dărâmarea ei. Elena Ceauşescu dorea pe locul său un bazin. Arhitectul Camil Roguski, responsabilul lucrărilor pentru ridicarea unui nou palat pe teren, deturnează fonduri pentru a transporta pe ascuns la Mănăstirea Cernica pietre, coloane, fresce, apoi salvează fundația, în vederea unei reconstruiri ulterioare, mințind dictatorii cu o eventuală inundație a palatului, dacă este realizat bazinul.

Mănăstirea Mihai Voda, zidită la 1594 de voievodul Mihai Viteazul. Îcepând cu anul 1864, în timpul guvernului Crețulescu, este transformată în Arhivele unificate ale statului, sub conducerea lui Cezar Boliac. Lăsată în paragină, este refacută abia la 1900, la insistențele lui Dimitrie Onciul. Ulterior, pe terenul său se construieşte Palatul Arhivelor Naționale, iar după instaurarea dictaturii comuniste, Casa Poporului.

Mănăstirea Sfinții 40 de mucenici, metoc al Episcopiei Râmnicului, ridicată de boierul Mihail Cantacuzino între 1774-1776. Biserica ce purta stema Bizanțului şi a familiei Cantacuzinilor. Locotenent-colonelul Dimitrie Papazoglu, în lucrarea sa " Istoria fondării oraşului Bucureşti" amintea de Biserică, precizând că "în curtea acestui metoh de episcopie s-a sfințit întâiul drapel al oştirii româneşti la anul 1830, decembrie 6". Lăsat în paragină de secularizarea lui Cuza, primeşte lovitura fatală din partea lui Carol I, ce permite demolarea ei şi ridicarea pe fundațiile sale a unui amfiteatru de circ. Ulterior, planul.se schimbă şi este ridicat Ateneul Român.

Mănăstirea Sărindar, zisă şi "a coconilor", a fost ridicată în sec. al XVI-lea de familia boieriloe Cocorăşti. Rezidită de Matei Basarab, ca a 40-a ctitorie a sa, este resfințită la anul 1652. Domnitorul Alexandru Ipsilanti, datorită prezenței unei icoane făcătoare de minuni a "Maicii Domnului de la Sărindar", ce vindeca bolile nervoase, transformă Mănăstirea în loc de închinare şi vindecare a celor "cu mințile luate". La 1802, Vodă Şuțu mută balamucul în altă parte, şi o reface pe cheltuiala boierilor Ghikuleşti, Cocoreşti şi Filipeşti. Începând cu 1848, trupele ruseşti alungă călugărio greci şi aduc în loc călugări ruşi. La anul 1877, trupele ruse în drum spre Dunăre opresc aici, însuşi Marele Duce Nicolae intrând pentru a se inchina icoanei Maicii Domnului. Aceasta îi va fi oferită ca sprijin în război, din acest moment nemaiştiindu-se nimic de icoană. Mănăstirea începe să se ruineze după secularizare. Este demolată de Carol I la 1896, pe motiv că drumul Împăratului Frantz Josef venit în vizită la Bucureşti ar fi trecut prin fața ei. În locul său, la anul 1911, se va ridica clădirea Cercului Militar.

Mănăstirea Sfântul Ioan, a fost construită în sec. al XVI-lea, în timpul domniei lui Mihai Viteazul, de unul din boierii domnitorului. Era considerată ca fiind unul din cele mai lăudate şi căutate lăcaşuri de cult din Țara Românească. Aşezămintele sale sunt restaurate de Sfântul Constantin Brâncoveanu între anii 1702-1703. Însuşi patriarhul Macarie al Ierusalimului vine să slujească în ea la invitația Sfântului domnitor. Secularizarea lui Cuza îi aduce decăderea, mănăstirea fiind lăsată sa devina ruină. La anul 1875, deşi îm curtea mănăstirii era înmormântat Ienăchiță Văcărescu, autorul primei cărți de gramatică a limbii române (1877), domnitorul Carol I decide demolarea şi punerea pietrei de temelie a actualului Palat CEC.

Sursa Facebook:Preot Mihail Gheorghilas