“Ministerul Educaţiei Naţionale a lansat, în această săptămână, în dezbatere publică, proiectul „Strategia naţională de educaţie parentală 2018-2025”. 
Propunerea prevede înfiinţarea unei reţele de educatori parentali care, timp de 2 ore pe săptămână, să-i înveţe pe elevi să nu aibă „mentalităţi conservatoare” şi atitudine care „idealizează familia tradiţională” și propune creşterea interesului pentru „o nouă cultură familială” şi „respectul pentru diversitate”.
De asemenea, Strategia include o propunerea potrivit căreia părinţii vor urma cursuri de parenting, în cazul în care copilul parcurge un nou ciclu de învăţământ. Pentru această etapă de formare a părinţilor, MEN informează că este necesară o alocare bugetară de 295.041.105 lei în primul an, pentru 2.553.861 de părinţi.” (Mediafax)

Câteva remarci punctuale:

Părinţii au dreptul de a asigura, potrivit  p r o p r i i l o r   c o n v i n g e r i, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine (art. 29 alin. 6 din Constituție) iar libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale (art. 29 alin. 1 din Constituție).

Nu există niciun temei obiectiv pentru a se decreta guvernamental că o viziune conservatoare asupra lumii sau familiei este valoric sau etic inferioară uneia progresiste sau că atașamentul pentru familia tradițională este ceva greșit dar că “noua cultură familială” este dezirabilă și corectă.

În lipsa unui atare temei obiectiv, Guvernul nu are nicio îndreptățire să impună un model ideologic în educația copiilor, peste acordul și convingerile părinților și cu atât mai puțin să le reeduce.

Libertatea de conștiință și obligația statului de a se abține de la intruziuni pleacă tocmai de la premisa că nu se poate afirma superioritatea unei credințe față de alta, astfel că trebuie în mod egal respectate.

Așadar, convingerea tradiționalistă a unui părinte este deopotrivă de legitimă cu convingerea progresistă a unor funcționari guvernamentali (sau invers), neexistând niciun motiv pentru ca aceasta din urmă să devină dominantă prin intermediul pârghiilor statului.

De altminteri, tocmai în spiritul respectării „diversității”, lucrurile trebuie lăsate să evolueze de la sine și ideile să circule liber în societate, cu evitarea uniformizării gândirii impusă prin intermediul forței statului, care ar anihila tocmai "diversitatea" de care se face atâta caz.

Numai în regimurile de tip totalitar, de tip nazist ori comunist, se încerca uniformizarea convingerilor și valorilor prin reeducare guvernamentală iar mintea copiilor trebuia modelată după ideologia statului. Faptul că acum se dorește și reeducarea părinților pentru a ușura transferul de convingeri agravează, nu salvează procedeul.

Pe de altă parte, sistemul educațional românesc are cu totul alte probleme, mult mai grave, precum rata ridicată de analfabetism și de abandon școlar, calitatea scăzută a performanței școlare de ansamblu, astfel încât resurse de nivelul a 300 milioane lei (70 milioane euro) anual ar face bine să se orienteze spre rezolvarea acestor deficiențe și nu spre cursuri de învățământ ideologic adresate părinților sau îndoctrinare prin “educatori parentali” a copiilor. Dacă statul deja instruiește deficitar copiii, de ce ar trebui să-i intruiască prost și pe părinți?

În orice caz, cel puțin în cazul părinților e greu de crezut (ce bine!) că un curs săptămânal ar putea transforma mentalități și comportamente înrădăcinate sau că, chiar dacă ar exista bunăvoința subiecților experimentului, relația de familie dezvoltată natural și intuitiv ar putea fi influențată semnificativ, astfel că singurul rezultat al acestei strategii guvernamentale nu va fi decât crearea unor sinecuri pe bani publici.

Din fericire, românii au deja exercițiul mimării adeziunii la diferite experimente ideologice atunci când nu au încotro; prin urmare, cursurile în privința părinților vor fi o nouă formă fără conținut, adică doar prilej pentru a se cheltui o groază de bani fără rost (ceea ce e preferabil oricum unei implementări cu succes al programului de spălare pe creier).

Cu toate acestea, pentru că efectul real al programului va fi doar impunerea nelegitimă ca singură valabilă a unei grile valorice unice peste convingerile diverse ale indivizilor, cea mai bună alegere este tot cea a respectării libertății de conștiință și a convingerilor individuale și a dreptului părinților de a-și educa ei copiii din punctul de vedere al valorilor de urmat, tradiționale sau nu; guvernul nu își poate aroga rolul de instanță primordială care emană scara valorilor.

Guvernul nu are niciun drept să descalifice și să combată opțiunile de viață tradiționale sau conservatoare ale populației (și nici pe cele progresiste, dacă s-ar fi pus problema), pentru că nu are nicio îndreptățire sau superioritate morală să decidă așa ceva; dacă funcționarii săi au alte opțiuni, le pot exercita pe cont propriu, în viața particulară, nu să le impună altora.

Guvernul trebuie să ne lase în pace convingerile și să ni le slujească, nu să ni le schimbe.