Imaginați-vă, vă rog, o căsătorie care nu ar avea ca scop nici ”legalizarea unei relații” ori ”continuitatea neamului”, nici ”întemeierea unei familii”, nici ”perpetuarea speciei”, nici zidirea unei case, mobilarea ei și aglutinarea unei istorii, averi sau glorii în jurul unui nume de spiță, nici ”confortul emoțional” sau ”echilibrul și stabilitatea psihică a vieții” etc. ci SALVAREA DE LA PIEIRE A CELUILALT.

Scriu la Evanghelia de azi despre căsătorie, pentru că creștinismul e nunta iubirii-lui Dumnezeu-pentru-lume cu sufletele noastre sau nimic.

Căsătoriile noastre creștinești de azi sunt, în cel mai bun caz, o căsătorie lumească ”cu binecuvântare”, nu o unire în care fiecare soț caută scăparea de la pieire a celuilalt [a celor doi soți împreună și unul prin celălalt – nota noastră].

Râul Vieții e în Cer, aici pe pământ noi petrecem permanent în râul ****. Apa moartă, nu cea vie, e viața acestei lumi, și noi suntem oameni-amfibie care ne-am învățat să respirăm și să trăim în ea (tocmai partea de amfibie din noi o dezvoltă până la desăvârșire transumanismul). Am învățat să ne trăim morțile ca pe niște vieți (definiția funcționării robotului).

De aceea, a trăi în lume [in duhul lumii – n.n.] înseamnă, cum spune Apostolul Pavel, a înghiți apa moartă a duhului ei și a produce fapte moarte, gânduri moarte și cuvinte moarte, adică a tot schimba arhitectura, cultura și mobilierul acestui mormânt comun global care este lumea. (Dacă auziți azi la biserică o predică moartă să știți: pricina ei este că predicatorul, preotul, e un om care iubește și el lumea, DAR NU CA DUMNEZEU! Mai de folos i-ar fi să iubească Împărăția Cerurilor ca un om păcătos, această dragoste fiind singura care o poate afla pe cea a lui Dumnezeu pentru lume).
În lume există numai iubire moartă (...) E o dragoste care se întoarce în trup, precum trupul, în pământ.

Singura iubire vie este cea a lui Dumnezeu. Ea ne scoate inimile din mormintele vieților noastre și le ridică la Cer. Dar, dacă nu vrem Cerul, de ce să avem nevoie de iubirea vie, care știe doar să te înalțe spre el?

Dumnezeu a făcut Cerul Om ca să putem gusta din Cer în umanitatea lui Hristos, și gustând să aflăm că adevărata noastră viață în Cer este. Aceasta este Ortodoxia, asta au încercat, pe viață și pe moarte, să păstreze Sfinții.

Iubirea noastră moartă nu poate decât să euthanasieze sufletele: să ușureze, să anestezieze și să îndulcească pieirea celuilalt. E drogul care anihilează disperarea. E, la (cât se poate) de propriu, ”bomboana de pe colivă”, partea dulce a **** noastre…
În iubirea lor, oamenii nu pot decât să-și împartă pieirea, căci fără Hristos, nu au altceva în ei….

Pe când o inimă creștină are în ea, deschisă, Împărăția lui Dumnezeu. Și asta e singura scăpare a celui înghițit de dragostea ta, ca Iona de balenă!
DACĂ IUBIȚI PE CINEVA FACEȚI-VĂ ROST IMEDIAT DE ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR, cu ușile larg deschise în lăuntrul vostru, ALTFEL SUFLETUL CELUILALT se va sufoca ÎN INIMA și VIAȚA DUMNEAVOASTRĂ!

(Marius Iordăchioaia/ „Dragostea în care cred”: Cum iubește Dumnezeu)