Văzând sângele cel dumnezeiesc al Fiului tău vărsându-se pe Cruce pentru mântuirea noastră, ca o slugă a Domnului, cu smerenie plecându-te voii Tatălui Care este în Ceruri, ne-ai arătat nouă chipul pătimirii şi al răbdarii, ca şi noi, când suntem în cuptorul ispitelor şi al nevoilor, cu smerenie să ne rugăm lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Parintele Beldianu: Viteazul şi-a ţinut făgăduinţa dată Sfân tului Nicolae în Biserica Albă Postă vari şi i-a ridicat marelui făcător de mi nuni, care i-a scăpat viaţa, o mânăstire mândră, împrejmuită cu ziduri asemenea unei cetăţi. Urgia comunistă a pus-o la pământ, iar acum nu a mai rămas din ea decât biserica, în care, la ceas de seară, apărat de vipia verii, m-am oprit la sfat cu pă rintele Adrian Beldianu, parohul sfântului lăcaş, cel care l-a redeschis, du pă 1989. Un preot care îl iubeşte mult pe Vodă Mihai şi îl cinsteşte pe măsură. Cu ani în urmă, la cererea Sinodului, i-a alcătuit chiar şi o slujbă şi un acatist, în ve de rea unei posibile cano nizări.

"Eu cred că sunt multe lucruri neştiute despre Mi hai Viteazul, dar ele nu trebuie spuse doar ca o lecţie de istorie. Există multe taine despre care am aflat din tradiţia po porului, care nu trebuie dispre ţuită. Tradiţia e, până la urmă, temelia scrisului. Chiar şi Sfânta Scriptură reprezintă ceea ce s-a putut aduna în scris din tradiţia orală pentru ca ea să nu se piardă.

Eu sunt foarte legat sufleteşte de marele voievod. Atunci când am deschis biserica, s-a întâmplat un fapt minunat, care mi-a fost explicat doar prin tradiţia locului. Erau vremuri în care ne luptam cu greu să restaurăm biserica şi mereu îl rugam pe Vodă: «Ajută-mă, să readuc lăcaşul la strălucirea cea dintâi!» Şi mi s-a întâmplat, nu o singură dată, ci de mai multe ori, ca la slujba Vecerniei, din spate le frescei cu Arhanghelul Mihail, să se audă bătăi. Păreau bătăi de inimă, iar noi ne-am speriat şi am ieşit din biserică. Ne gândeam la toate... Până când, tot la o slujbă a Vecerniei, a venit la noi o doamnă în vârstă, care locuise mulţi ani în preajma mânăs tirii. Iar ea ne-a spus că tradiţia locului povesteşte că inima lui Mihai Viteazul a fost zidită în biserică după ce el a fost asasinat, pentru că asta a fost dorin ţa lui dintâi... Ne-am aşezat spusele ei în suflete şi, din clipa aceea, am prins mai mare dragoste de ctitorul nostru, iar bătăile au încetat. Aceasta ar fi mărturia mea personală, care m-a legat foarte mult de voievod. Şi această legătură a sporit cu timpul, pe măsură ce am descoperit şi alte mărturii legate de sfinţenia vieţii sale.

Pe lângă cele câteva minuni con sem nate de cronicari, există şi o recunoaştere care apare la 100 de ani de la trecerea sa la Domnul, din partea unui mare sfânt al nostru, Paisie Velicikovski de la Neamţ, un sfânt care a marcat nu numai orto doxia românească, ci toată ortodoxia secolului al XVIII-lea, reînnoind-o. El notează chiar pe paginile Psaltirii din care se ruga, un cântec popular despre, spune el, «Mihai Viteazul, voievod şi sfânt». Acest cântec, descoperit pe Psaltirea lui Paisie Velici kovski de Vasile Alecsandri, un veac mai târziu, are următoarele versuri: «Auzit-aţi de-un oltean,/ De-un oltean, de-un craiovean/ Ce nu-i pasă de sultan?/ Auzit-aţi de-un viteaz/ Care veşnic şade treaz/ Cât ţara e la necaz?/ Auzit-aţi de un Mihai/ Ce sare pe şapte cai/ De strigă Stambulul vai?/ El e Domnul cel vestit/ Care-n lume a venit/ Pe luptat şi biruit./ Spuie râul cel ol tean,/ Spuie valul du nărean/ Şi codrul că lu gărean/ Câte lup te au privit,/ Câte oşti au mistuit/ Câte oase-au înălbit?/ Mulţi ca frunzele de brad,/ Ca nisipul de pe vad,/ Ca gemetele din iad!/ Spuie cor bul munţilor/ Şi fia rele codrilor/ Care-a fost nutreţul lor?/ Fost-au leşuri tătă reşti/ Şi turceşti şi ungureşti/ Date-n să bii româneşti!/ A le lei! Mihai, Mi hai!/ Căci de noi milă nu ai,/ Să ne scapi de-amar şi vai!». La final, Sfân tul Paisie adaugă: «Scri su-s-au acest viers bă trân de mine, iero mo nahul Pai sie, credin cios rob al lui Dumne zeu, iar eu l-am auzit şi l-am învăţat de la ră posatul, bunul meu, Stoian Jolde armă şe lul». De unde ştia ma rele stareţ de la Neamţ că Mihai Vitea zul a fost sfânt? Eu cred că i-a fost descoperit de Dumnezeu, dar în conştiinţa ortodo xiei acest fapt nu era o noutate.

În tradiţia Mânăstirii Simonos Petra, din Sfântul Munte Athos, pe care vodă a ctitorit-o după ce a ars, el deja este cinstit ca un sfânt. Iar călugării de acolo spun şi astăzi ceea ce au primit prin tradiţie, că Mihai Viteazul s-a ridicat atât de mult duhovniceşte, încât ajunsese să ştie Psaltirea pe de rost. Acest lu cru este posibil, pentru că el a fost educat la Con stan tinopol şi, cred eu, şi la Muntele Athos, de unde va fi deprins rânduiala aceasta.

În vremurile de astăzi, care sunt cum sunt, ar trebui să facem o împăcare cu voievodul nostru. Eu cred că marii noştri domnitori au fost nedreptăţiţi de noi - nu am fost atât de mulţumitori pe cât ar fi trebuit pentru gloria pe care a avut-o nea mul nostru. Şi cred că de aceea suntem şi în situaţia în care suntem acum. Iată de ce cred că avem nevoie să le cerem iertare, avem nevoie de o revenire a lor în con ştiinţa noastră, pentru ca să putem face paşi spre viitor. Eu simt lucrul acesta adânc înlăuntrul meu şi cred că o canonizare a lui Mihai Viteazul ar putea fi un prim pas în acest sens."