Politica în România

În cazul în care n-aţi înţeles cum se face politică în România, o să încerc să explic în cele ce urmează. Dar, înainte de a face acest lucru, se impun o serie de clarificări.
După cum ştiu cei mai mulţi, până la lovitura de stat din 1989, organismul cel mai cumplit al statului român era Securitatea. Acest organism era un fel de stat în stat, guvernat de legi proprii, cel mai adesea funcţionând într-o manieră mafiotă. Este de neconceput ca oamenii din acest organism care aveau atâta putere, care controlau aproape tot ce se petrecea în statul român, care, cel mai probabil, au stat în spatele loviturii de stat din 1989 şi în mod sigur au fost implicaţi în descinderea minieră de la Bucureşti din iunie 1990, să renunţe aşa, cuprinşi de elan toţi într-un suflet şi într-un gând, la toate privilegiile şi puterea pe care le aveau. Conducătorii Securităţii s-au aliniat la cerinţele unei Noi Ordini Mondiale şi au cosmetizat-o, redenumit-o, adaptat-o, dar în esenţă au păstrat-o neschimbată. Ca dovadă sunt numeroasele cazuri de foşti securişti sau informatori care au minţit în declaraţii că n-au colaborat cu Securitatea şi n-au făcut poliţie politică şi care, după ce au slujit "noua orânduire", nemaifiindu-i de folos, sunt daţi în vileag (vezi recentul caz al lui Mugur "Manole" Isărescu). Oprobiul public la care sunt expuşi (că de supuşi nu poate fi vorba) este lipsit de vlagă şi complet neimportant. Şi asta pentru că opinia publică a fost de atâtea ori deturnată de Securitate încât omului de rând i s-a făcut lehamite şi nu mai crede în nici un ideal social.
Singurul "privilegiu" pe care l-au câştigat românii după 1989 a fost cel de a putea spune ce gândesc (dar şi asta cu nişte limite - vezi cazul Virgil Săhleanu).
Am convingerea că Securitatea a supravieţuit momentului 1989 şi chiar a proliferat, ajungând la conducerea acelor grupuri de oameni care se numesc partide politice (pentru a păstra aparenţa democraţiei). Şi-a schimbat părul dar nu şi năravul.
Nu cred că vreunul dintre membrii de partid, oricare ar fi acesta, cunoaşte doctrina partidului (dacă există), ci mai degrabă fiecare partid este o asociere de persoane care urmăresc nişte interese personale, în nici un caz pentru binele cetăţenilor de rând.
Filmul campaniei coronavirus s-a derulat cam aşa (şi se va derula cu mici modificări până în toamnă):
- cei de la "putere" fac tot ceea ce vor: împrumută bani cu nemiluita, afundă ţara în datorii care nu vor putea fi plătite de câteva generaţii de acum înainte, suprimă drepturi şi libertăţi fundamentale, etc.;
Cei din "opoziţie" se împart în două: cei care "pot" şi cei care "nu pot".
- "opoziţia care poate" e reprezentată de PSD. Pentru că ar putea schimba cu adevărat ceva, dar nu vrea. Clămpăne, dar în final votează împreună cu "puterea". Că aşa e ordinul pe unitate (a se citi: "Securişti din toată ţara, uniţi-vă!";
- "opoziţia care nu poate" e reprezentată de Pro România şi ALDE. Aştia cer dreptate în numele românilor, se iau tare de PNL-ul susţinut de USR + PLUŞ, iau apărarea oamenilor simpli, etc. Fac tămbălău tocmai pentru că ştiu că oricâtă gălăgie ar face, status quo-ul nu se va schimba. Ca dovadă: Tăriceanu /Trădiceanu a fost de nenumărate ori în situaţia de a sprijini poporul român cu votul partidului şi de fiecare dată a trădat pentru interese meschine şi o va face ori de câte ori va avea ocazia; Ponta, ca prim ministru a fost dezamăgitor, iar desprinderea lui din PSD a contribuit la debarcarea lui Dragnea, cel atât de demonizat de toată lumea, în fapt cel care a luptat cel mai mult pentru ţară, pentru români (cel puţin aşa văd eu lucrurile).
În concluzie, ceea ce se desfăşoară pe scena politică a ţării e un teatru ieftin (dar cu o notă de plată uriaşă pentru omul de rând) regizat şi jucat de oameni cu interese potrivnice românilor şi României şi care nu merită votul cuiva.