Cântă ploaia...
Stau la fereastră și ascult cum cântă ploaia-ncetișor,
cântă așa... doar pentru ea, nu-i aud vorbele de dor!
Ea vine tocmai din văzduh, și trupul ei alb și subțire
se-ntinde până la pământ, într-o nostalgică iubire!
Căci ploaia e îndrăgostită și știe asta lumea toată,
de preaputernicul pământ, ce plin de sete o așteaptă!
Și când îi simte sărutarea, pământul plin de fericire
se-nmoaie cât e el de tare, și înflorește de iubire!
Dar când lipsește se usucă, de dorul ei se pârjolește,
căci pentru el ea este viață, zilnic îi spune c-o iubește!
Stau la fereastră și ascult cum cântă ploaia-ncetișor,
și cum pământul o-nțelege, și-i soarbe vorbele de dor!
- Zenovia -