Cântă ploaia...

Stau la fereastră și ascult cum cântă ploaia-ncetișor,
cântă așa... doar pentru ea, nu-i aud vorbele de dor!

Ea vine tocmai din văzduh, și trupul ei alb și subțire
se-ntinde până la pământ, într-o nostalgică iubire!

Căci ploaia e îndrăgostită și știe asta lumea toată,
de preaputernicul pământ, ce plin de sete o așteaptă!

Și când îi simte sărutarea, pământul plin de fericire
se-nmoaie cât e el de tare, și înflorește de iubire!

Dar când lipsește se usucă, de dorul ei se pârjolește,
căci pentru el ea este viață, zilnic îi spune c-o iubește!

Stau la fereastră și ascult cum cântă ploaia-ncetișor,
și cum pământul o-nțelege, și-i soarbe vorbele de dor!

- Zenovia -