Contradicţiile materialismului


Naturalistul modern neagă minunea înmuțirii pâinilor și peștilor de către Iisus, pentru că fizic îi apare a fi imposibilă.

.

Naturalistul modern neagă minunea înmuțirii pâinilor și peștilor de către Iisus, pentru că fizic îi apare a fi imposibilă.

Totuși, cu toate că multiplicarea (saltul cantitativ) unei materii determinate preexistente (pâinea) îi apare definitiv imposibilă fizic, naturalistul modern gândește cu totul diferit atunci când este vorba despre apariția materiei din nimic (nașterea Universului), despre transformarea materiei neînsuflețite în ființă vie (apariția vieții pe Pământ), sau despre transformarea unei specii într-o specie superioară, a unui animal în om (salturi calitative).
Cu alte cuvinte, salturi calitative drastice (din materie în viață, din animal în om) sau auto-crearea materiei din nimic îi par mai posibile, plauzibile și probabile decât ceva, totuși, mult mai blând, cum ar fi multiplicarea unui obiect material preexistent.

E drept, pentru unele din ipotezele pe care le acceptă și crede (în fond, tot o credință e și asta), naturalistul se înarmează cu argumentul “timpului”: trebuie, spune el, să treacă milioane sau miliarde de ani pentru ca din materie să apară prima ființă vie, dintr-o specie să se dezvolte alta, superioară, iar din maimuță să apară omul.

E ca și cum am spune că trei pâini nu pot fi multiplicate pe loc pentru a hrăni cinci mii de oameni, dar dacă le lăsăm la păstrare vreun milion de ani sigur vom găsi șase mii de pâini în loc; ba poate unele pâini vor fi devenit între timp păstrăvi sau știuci vii.

2809 Vizualizări