Postul ca instrument

Postul creștin nu reprezintă un scop în sine, ci mai degrabă un instrument folosit în urcușul duhovnicesc.

Este un lucru general cunoscut de creștini faptul că omul este alcătuit din trup și suflet. Trupul ne înrudește cu lumea văzută, materială, iar sufletul ține de lumea nevăzută, spirituală. În zilele noastre, însă, este mai puțin cunoscută și valorificată interdependența lor.

Între suflet și trup există o legătură intimă, esențială pentru viață și mântuire. În om, unirea materialului cu spiritualul este atât de strânsă, încât nu există nicio mișcare a unuia care să nu producă o mișcare de răspuns în celălalt. Meditând la învățăturile Mântuitorului și atenți la viața lor de nevoință, Sfinții Părinți ai Bisericii au înțeles profund această dependență. Pornind de la ea, au dezvoltat o practică bogată și o teologie profundă menite să pună și sufletul, și trupul, în rânduială și în ascultare de legile dumnezeiești. În silința pe care și-au dat-o pentru cucerirea Împărăției Cerurilor (conf. Matei 11, 12), una dintre cele mai eficace arme a fost postul.

Elementar vorbind, postul se constituie din folosirea anumitor alimente și evitarea altora pe o durată determinată. Dincolo de acesta, însă, există un post mai înalt, sufletesc, cunoscut de profeții Vechiului Testament și accentuat de către Mântuitorul Hristos, anume abținerea de la păcate și lucrarea faptelor bune. Așa cum nu poate fi om viu fără să fie împreună sufletul și trupul, la fel postul nu este deplin și eficient decât dacă este și de mâncare și de păcate. Cum, însă, suntem înclinați spre exagerări, atrași de excese și fascinați de extreme, de multe ori acordăm mai mare importanță unuia dintre aspectele postului integral, fie că este cel trupesc, fie cel sufletesc. Să fim realiști, însă, și să recunoaștem că a mânca de post și a ne comporta „de dulce” este doar o dietă între multe alte diete recomandate, nu de Biserică, ci de nutriționiști. Folositoare, dar nu pentru mântuire. Dimpotrivă, a ne strădui să avem o minte curată și un comportament creștinesc fără a respecta înfrânarea alimentară, nu este decât a ne lupta în ceață, pe nisipuri mișcătoare, cu un dușman necunoscut. Donquijotism în stare pură, nu ne va aduce nicio biruință reală.

Dacă nu putem separa înfrânarea trupească de cea sufletească, este, totuși, legitim să ne întrebăm care este preeminența, cu ce putem începe. Răspunsul este simplu: cu ce este mai accesibil. Domnul nostru Iisus Hristos a răspuns o dată fariseilor:  „Ce este mai ușor? A zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală și umblă?” (Luca 5, 23), arătând că este mai greu de vindecat sufletul decât trupul. Așadar, este mai simplu de stăpânit trupul, care este sensibil, material, direct controlabil, decât mișcările inimii și ale minții, care se sustrag cu obstinație voinței noastre.

Sfinții Părinți nu doar respectau cu minuțiozitate regula postului trupesc, ci îl foloseau și ca poartă de acces către postul sufletesc. Cuviosul părinte Arsenie Boca spunea, în consonanță cu toată Tradiția Bisericii, că „postul e apa care stinge văpaia patimilor”. Alți nevoitori au lăsat mărturie că înfrânarea cu măsură a pântecelui este mama rugăciunii, păzitoarea virtuții, aprinderea dorului dumnezeiesc. În virtutea intimei legături dintre trup și suflet, smerirea celui dintâi aduce inexorabil smerirea celuilalt, dacă intenția este creștină. Dimpotrivă, satisfacerea fără discernământ a dorințelor din frigider face imposibilă lupta cu patimile la nivelul gândirii și simțirii, aduce tulburare, nestăpânire, hrănește simultan mândria, lenea, visarea și mânia, aceste dezastre ne-naturale ale vieții duhovnicești.

Lucrurile par teoretice și alambicate. Biserica ne invită în aceste zile de toamnă târzie să profităm de ocazia pe care ne-o oferă Postul Naşterii Domnului de a experimenta în viața noastră în ce măsură mâncarea cu măsură și alegere influențează starea noastră sufletească. Ortodoxia nu este o credință intelectuală, ci una experimentală, iar noi suntem laboratorul și laborantul. Fiecare dintre noi va putea, astfel, să verifice în ce măsură sunt adevărate afirmațiile de mai sus și va înainta, credem, spre o nouă viață, în care bucuriile descoperite vor fi mult mai mari decât „marile” renunțări gastronomice.

68 Views