3 ans ·Traduire

Cu Dumnezeu înainte la Cluj, duminică, 29 august! 81 de ani de la Dictatul de la Viena.
Asociația Calea Neamului împreună cu prietenul nostru din Cluj, Bogdan Pletea, organizează Marșul Românilor, care va reconstitui Drumul Refugiaților (începe la ora 12 de la Biserica Ortodoxă din Deal, str. Bisericii Ortodoxe) și adunare publică în Piața Avram Iancu, pentru omagierea victimelor Dictatului de la Viena, pentru păstrarea integrității teritoriale a României și împotriva oricăror forme de regionalizare și autonomie ce atentează la siguranța națională. Din Cluj-Napoca vor participa la manifestări alături de noi, Asociația Camarazii, filiala Neamunit Cluj-Napoca, Asociația Focul Viu și Comunitatea Identitară, iar din țară, vechii și bunii nostri prieteni din Gruparea Grai Străbun. Avem semnale încurajatoare de prezență și de la alte asociații care merg pe Linia Națională, așteptând în acest sens confirmări clare de participare. Pe măsură ce vor veni, le vom anunța, așteptându-le cu mare drag.
Dincolo de organizatori, asociații, la aceste manifestări sunt așteptați să răspundă Prezent, toți românii din Cluj și din întreaga Tară, pentru fiecare suferință românească, pentru fiecare lacrimă și picătură de sânge curse în perioada ocupației, pentru bunicii și străbunicii lor, pentru fiecare frate și soră de sânge și credință, pentru ca ceea ce s-a întâmplat în timpul prigoanei să nu se mai repete sub nicio formă. Răspundeți Prezent, pentru Icoanele smulse din Altare, pentru pietrele sfărâmate ale Bisericilor Ortodoxe, pentru fiecare Cruce frântă și pentru Martirii și Sfinții acestor Cruci.
Răspundeți Prezent la Cluj, în Inima Transilvaniei, pentru Neamul Românesc!
Cu Dumnezeu înainte!

image