kirilos ortodox    a distribuit o  postare
3 yrs

Biserica Ortodoxă sub asediul minciunii propagandistice

Mai jos, atacul dlui Mihail Neamțu la adresa Bisericii Ortodoxe, acuzată de ”binecuvântarea și omagierea corupției”, de a avea o ”formă de schizofrenie” în relațiile cu societatea (ni se explică astfel ”schizofrenia” Bisericii: nu poți ”binecuvânta corupția” și, totodată, cere poporului să vină să voteze la referendum etc).

Valoarea de adevăr a acestor propoziții este nulă. Ele sunt afirmații propagandistice pure, înscrise într-un scenariu al incriminării și al minciunii menite să denigreze prin apelul la falsul ideologic propagandistic al alipirii Bisericii Ortodoxe la poziția și derapajele unui anume partid politic sau altul. Este tocmai una din căile de atac folosite în campania antireferendum și antiortodoxie, care a dus la manipularea multor conștiințe care au fost astfel convinse că referendumul ar fi o problemă politică partizană, prelungirea unei bătălii politice deja în curs. Este profund regretabilă o astfel de poziționare.

Cu toții avem dreptul la liberă exprimare, la critică, dar nu cred că avem și un drept intangibil la minciună, la răspândirea confuziei. Putem discuta cu calm orice, cu condiția renunțării la judecăți apodictice, la acuzații generalizatoare complet nefondate.

Alocuțiunea dlui Neamțu a avut loc la lansarea cărții ”Șocul referendumului”, la Facultatea de Teologie Ortodoxă.