„Postul era post, nici nu se putea pune problema. Ce ți se punea înainte aceea mâncai. Că mai dădeai şi de oală câteodată, asta era altceva. Dar să ştiți că toate lucrurile astea din copilărie, adică ceea ce nu respectam, când îți spuneau părinții una şi tu făceai alta..., toate consecințele le aveai. Nu rămânea nimic neplătit înaintea lui Dumnezeu. Când mergeam cu vitele, mama îmi punea mancare de post, dar veneau alți copii cu brânză, cu altele şi eu mai mâncam cu ei acolo. Dar să ştiți că într-o săptămână le trăgeam toate; ori că stâlceam un deget la picior, sau se-ntâmpla să cazi cumva să te loveşti la ochi..., dar nu rămâneai nepedepsit. Ei, în clipa în care pătimeai, simțeai că-i pedeapsa lui Dumnezeu.“ (Părintele Iustin Pârvu)