„Cu alte cuvinte, întrebarea cardinală dacă, cu toate aceste căi de depăşire ce ne stau la îndemînă, sîntem sortiți să rămînem închişi în noi sau să ne întregim în celălalt? Întrebarea dacă cunoaşterea noastră şi dragostea noastră, fiind ceea ce sînt, pot totuşi, în anume împrejurări, să treacă dincolo de noi? Arătarea împrejurărilor în care această trecere e cu putință: mişcarea celuilalt înspre noi, întruparea; arătarea a cine este Celălalt şi a felului în care se petrece această mişcare către noi; arătarea, prin analogie, a felului în care, dincolo, la El, Logos şi Eros se îmbină, nefiind unul și altul decît firea şi făptuirea unuia şi aceluiaşi chip.“ (Mircea Vulcănescu, Bunul Dumnezeu cotidian)