O poveste mică
De vreo două zile tot auzeam în crângul de peste gardul de la nuc un cârâit ciudat de pasăre... Mă tot gândeam că așa cârâie unele păsări de baltă... Dar mă și-ntrebam : ce fel de pasăre de baltă să fie și ce caută pe aici ?... că gârla-i colo, hăt... Și mă tot chinuiam să descopăr păsăroiul, dar nu reușeam... Acum câteva ore după ce m-am întors de la piață, am auzit iar și iar m-am apropiat tiptil de gardul de la nuc să văd poate am norocul să văd pasărea... S-a făcut liniște... Tocmai mă pregăteam să plec când am văzut ceva mișcare prin mărăcini în partea opusă dinspre cimitir. Mi-am zis că am noroc și voi descoperi pasărea... M-am sprijinit de stâlpul gardului... Eram chiar la stâlpul din dreptul nucului... Uitându-mă mai atent am descoperit că că mișcarea din mărăcini era făcută de o mierlă...
Dezamăgit mă pregăteam să plec iar de la gard. Eram, cum spuneam, cu urechea foarte aproape de stâlp, când cârâitul acela mi-a sunat uriaș direct în ureche... M-am speriat așa de tare că am sărit de lângă stâlp...
În stâlp era apă și în apă o broscuță... Orăcăitul ei se auzea distorsionat și amplificat în țeavă, de-am crezut eu că e o pasăre....
Stâlpul era plin cu apă cam jumătate... Aducând lanterna am putut să văd broscuța, care, când am luminat spre interiorul stâlpului, s-a speriat și s-a lăsat la fund în jos pe țeavă... M-a cuprins așa un sentiment de milă... Broscuța aceea nu putea să fi ajuns acolo decât într-un singur mod... s-a născut acolo... Vreun ou a fost adus de vânt, vijelie, mă rog cine știe cum și mormolocul care a ieșit din el a trăit săracul în țeavă până a ajuns broscuța mare... Mi-am dat seama că acolo va muri dacă nu o scot cumva de acolo... Va trăi cumva cum a trăit până acum cu țânțari și muște scăpate în țeavă dar la iarnă sigur va muri...
Așa că m-am dus la cișmea și am adus apă cu un bidon și am turnat în țeavă până am umplut-o în ideea să prind broscuța ca s-o duc la gârlă...
Ți-ai găsit ! De câte ori ieșea la suprafață să ia aer și mă vedea ... ca melcul ardeleanului... : „țuști și nu-i mai”!... se lăsa la fund înainte să apuc eu s-o prind...
M-am chinuit mai bine de o oră în speranța că poate – poate reușesc. Într-un târziu a fost clar că n-am cum s-o prind așa că am meșterit tentație mare !... un lac mai mare lângă lacul ei natal... Poate că se mută-n el... Și după ce am terminat treaba m-am gândit s-o și fotografiez... Cu stimă ! Cătălin Dan Cârnaru