5 yrs ·Translate

Şi ca să-l citez pe @mucenicul:
“Toţi visaţi frumos pentru voi şi România în ciuda faptului că nu faceţi nimic concret pentru a împlini aceste visuri. Salvarea voastră nu depinde de nici o abureală politică sau economică, indiferent cine a făcut-o, depinde de fiecare dintre noi, de faptele şi gândurile noastre. Treziţi-vă înainte de a fi prea târziu. Dacă nu vă pasă de voi poate vă pasă de urmaşii voştri sau de urmaşii urmaşilor voştri deşi, sincer, mă cam îndoiesc de asta. Nu vă gândiţi că indivizi, precum politicienii care vă prostesc de pe ecranul televizorului, vor binele acestei ţări sau al vostru, ei îşi urmăresc interesele proprii. Trebuie să promovăm descentralizarea deciziilor politice şi economice, acestea fiind transferate către cele mai mici segmente ale societăţii, adică familiilor şi autorităţilor locale. Sau, în jargon modern, este vorba de o cooperaţie care se realizează de jos în sus, nu de sus în jos. Doar atunci când sarcinile devin prea mari pentru a putea fi preluate de astfel de asociaţii, apelăm la o autoritate mai mare şi doar pentru rezolvarea anumitor probleme, nu a tuturor problemelor. Cu alte cuvinte, clasele de jos şi cele de mijloc intră în asociere cu resursele pe care le au pentru a construi şi a întări economia locală şi comunitatea. Astfel că nu mai este nevoie de controlul excesiv practicat de stat în probleme care privesc comunitatea, nici de dominaţia impusă de marile afaceri şi de marea finanţă. Vecinii se ajută între ei şi fac acest lucru în interesul întregii comunităţi. „