În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea sfîntului nostru părinte Grigorie, cuvîntătorul de Dumnezeu (Teologul), arhiepiscopul Constantinopolului.

†

Marele Grigorie, cuvîntătorul de Dumnezeu, a trăit pe vremea împărăţiei lui Valens şi a lui Teodosie cel Mare. Patria lui pămîntească a fost Capadocia Secundă, iar patria cerească, Ierusalimul cel de sus. Părinţii lui erau de neam bun şi drepţi: Grigorie şi Nona, care mai înainte, din lipsă de cunoştinţă se închinau idolilor. După ce au născut pe marele Grigorie, părinţii lui au fost renăscuţi, primind Botezul prin apă şi prin Duh şi tatăl sfîntului a ajuns îndrumător adevărat şi arhiereu al cetăţii Nazianz. Grigorie a străbătut toată învăţătura ştiinţei ca nimeni altul, ascultînd pe cei mai vestiţi dascăli ai timpului său, în Cezareea şi Atena. Filozofii din Atena au căutat să-l oprească la ei, ca dascăl de filozofie, dar Grigorie, care singur spune că el împreună cu sfîntul Vasile nu cunoşteau decît două căi în Atena: a şcolii şi a bisericii, nu s-a amăgit de slava păgînă a filozofiei, ci s-a întors la tatăl său Grigorie, care era episcop bătrîn în Nazianz. A vieţuit cîţiva ani în pustiu, frămîntînd în mintea lui întrebările cele mari ale învăţăturii creştine, sufleteşte îmbrăcat în strălucirea ortodoxă. A fost preot în Nazianz, a îmbrăcat în strălucire ortodoxă amvonul bisericuţei Sfînta Anastasia din Constantinopol, pe cînd ereticii arieni erau puternici în cetate. A ajuns patriarh şi întîistătător al soborului al doilea de la Constantinopol, din anul 381. Dar cînd era pe culmea faimei lumeşti, Grigorie, care iubea liniştea şi gîndirea la cele înalte, a părăsit cetatea şi scaunul patriarhal şi s-a aşezat în satul Arianz din Capadocia, unde mai apoi, în linişte, a trecut către Domnul. Vestite sunt scrierile lui, mai ales cele cinci cuvîntări teologice, în care lămureşte taina cea adîncă a Sfintei Treimi.

Mişcătoare sunt cuvintele la îngroparea lui Vasile cel Mare, a tatălui său Grigorie, a fratelui său Chesarie, a surorii sale Gorgonia. A scris multe scrieri; a scris versuri şi a întocmit Filocalia împreună cu sfîntul Vasile. Pentru gîndirea lui adîncă, biserica l-a numit cuvîntător de Dumnezeu. Şi era sfîntul Grigorie, cuvîntătorul de Dumnezeu, la stat, om de mijloc; cu faţa galbenă, dar veselă; cu nările late, cu sprîncenele drepte; căutătura blîndă, cu ochiul drept mai mîhnit căci avea un semn de lovitură pe pleoapă. Barba lui nu era lungă, dar destul de deasă şi cam galbenă pe margine; cu părul alb, pleşuv. Moaştele lui au fost aduse din Nazianzul Capadociei, în biserica Sfinţilor Apostoli, de iubitorul de Hristos şi preacucernicul împărat Constantin Porfirogenetul.