SFÂNTUL CUVIOS IOAN SCĂRARUL

Sfantul Ioan n-a plecat in vesnicie din lumea aceasta vremelnica, inainte de a ne lasa, la cererea prietenului sau Ioan, egumenul din Rait, minunata si plina de intelepciune carte nemuritoare, a dumnezeiestilor suisuri duhovnicesti, ce se cheama Scara.

Sfantul Ioan era, de fapt, din Palestina si a trait intre anii 578-649. Iscusit la minte si aplecat spre invatatura, fericitul Ioan s-a indeletnicit cu cartea, inca din copilarie, inainte de a intra in tagma calugareasca. La varsta de 16 ani insa, in frageda tinerete, se lepada de toata slava lumeasca si, suindu-se la muntele Sinai, s-a hotarat sa slujeasca si, suindu-se la muntele Sinai, s-a hotarat sa slujeasca lui Hristos si oamenilor, vietuind in manastire.
Deci, la varsta de 20 de ani, a fost tuns in calugarie, "mutandu-se cu trupul in Sinai, iar, cu sufletul, in muntele ceresc" si a fost incedintat unui foarte bun ava, anume Martirie. Si, a petrecut, mai intai, 20 de ani sub povatuirea acestui ava in viata de obste a manastirii, apoi, dupa aceea, alti 21 de ani, in viata pustniceasca, in pustia Tola, la inceput, ca ucenic al lui Martirie, iar, dupa moartea acestuia, singur, si, in sfarsit, ca povatuitor al lui Moise, ucenicul sau. Si era Tola, ca la cinci stadii de biserica manastirii.
Deci, petrecand patruzeci de ani in focul dragostei dumnezeiesti, fericitul Ioan s-a facut un desavarsit invatat, in toata intelepciunea, si dascal al stiintelor ceresti, incat i s-a dat si numele de Scolasticul, adica invatatul, inca tanar fiind, invapaindu-se de-a pururea cu dorinta aprinsa a dumnezeiestii iubiri.
Dar, cine este destoinic a aratat prin cuvant ostenelile lui cele de taina, avand rugaciunea parintelui sau arma de aparare, pentru risipirea patimilor si imblanzirea cornului mandriei: Si cine ar fi crezut ca Sfantul poate avea si vrajmasi?
Deci, auzind el ca-i invinuit de unii, ca-si pierde vremea in cuvantari desarte, cautand lauda si slava lumii, ori de cate ori, in Duminici si in sarbatori spunea un cuvant de invatatura fratilor. Sfantul Ioan n-a mai vorbit un an intreg, nici un cuvant, catre nimeni, ostenindu-se singur la tacere. Trecand anul, infranti de umilinta Sfantului, invinuitorii si fratii l-au rugat, cu lacrimi, sa le ierte nedreapta invinuire si sa nu ingroape talantul intelepciunii, ci sa povatuiasca pe cei ce vin la dansul. Si Sfantul Ioan a rupt tacerea si, fara suparare si umulinta, propovaduia oamenilor cuvantul lui Dumnezeu, dupa obiceiul lui cel dintai.
Si, petrecand in neincetata rugaciune si in dragostea spre Dumnezeu, cea neasemanata, fiind plin de toata fapta buna, de mari aratari s-a invrednicit.
Asa, aflandu-se o data in chilia sa, si cunoscand prin darul Sfantului Duh ca ucenicul sau Moise se odihneste, furat de somn, sub o piatra mare ce sta sa cada sa-l turteasca, staretul l-a izbavit dintr-o moarte ce aceea, aratandu-i-se in vis si chemandu-l afara din primejdia pietrei aceleia, care a si cazut indata.
Deci, ajungand el in varful faptelor bune si toti fratii fiind uimiti de iscusinta lui, in toate imprejurarile, l-au ridicat pe fericitul Ioan, lumina in sfesnic, la dregatoria de egumen al fratilor din Sinai. Nu se stie cati ani a trait ca egumen, nici cand a fost sfintit preot, dar, ceea ce se stie bine este ca Sfantul Ioan n-a plecat in vesnicie din lumea aceasta vremelnica, inainte de a ne lasa, la cererea prietenului sau Ioan, egumenul din Rait, minunata si plina de intelepciune carte nemuritoare, a dumnezeiestilor suisuri duhovnicesti, ce se cheama Scara. De la cartea aceasta vestita, marele staret isi trage numele de Ioan Scararul, Dumnezeului nostru, slava !


Corina Stanciu

59 Blog postari

Comentarii