Suntem uniți, luptăm și scandăm. Dar oare trecem testul firului de ceapă?

Dacă nu acceptăm - pe bună dreptate - un poem cu conținut obsen, citit la aniversarea poetului Mihai Eminescu, de ce aprobăm oare - cu o ușurință și o descalificantă plăcere - limbajul obscen în spațiul media, în platformele online, chiar și în mesaje publice?

În urmă cu ceva ani, într-un serial realizat de Mihaela Crăciun la TVR, invitata emisiunii Lumea și noi era Carmen Pompey (rădăcini botoșănene din ramura ilustrului matematician Dimitrie Pompeiu). Subiectul emisiunii: Europa Liberă, un radio care a făcut istorie (la propriu) în perioada comunistă. Un radio care pentru Securitatea din România a însemnat sute și sute de ore de urmărire, de înregistrare, de anchete și de condamnări care nu de puține ori au dus la moarte. "Un post de radio care a fost ascultat cu ferestrele închise, cu lumina stinsă, pentru că era singura modalitate de informare pentru România. Un lucru foarte greu de înțeles pentru generația tânără", mărturisește Carmen Pompey, care a activat ani buni la Europa Liberă.

Radio Europa Liberă a fost principalul pol de opoziție pentru Ceaușescu și comunismul din România. Însă lecția care vine de peste decenii este greu - chiar imposibil - de asumat în zilele noastre. "Lucram atunci cu un cod al eticii jurnalistice. Nu aveam voie să vorbim nici la adresa lui Ceaușescu despre "ceaușică" sau "cizmarul". Nu exista decât "domnul Președinte Nicolae Ceaușescu". Ce aud astăzi mă face să mă întreb spre ce merge mass-media. Un președinte de țară rămâne un președinte de țară. Îl critici, îl faci praf, dar frumos!", spune Carmen Pompey în interviul acordat Mihaelei Crăciun. Pentru cine nu știe, Carmen Pompey a părăsit România în anul 1976, alături de fiul său de 3 ani. Era vremea în care, în țară, Dosarul Eterul își întindea capetele hidoase în fiecare judeţ, fiecare cătun. La Botoşani, ca peste tot, existau liste şi liste cu cei care ascultau Europa Liberă. Oamenii erau monitorizați, în case le erau montate dispozitive de ascultare, apoi arestați și torturați în pușcării.

Cât de implicat era românul în politica anilor comuniști? Cât de implicat este astăzi, într-o democrație originală și totuși nu mai puțin periculoasă? Omul este, după zisa lui Aristotel, o viețuitoare politică. Pentru că trăiește în Polis (cetate), care este la rândul ei o comunitate organizată social. Politica este, așadar, un apanaj al cetății, al comunității.

Privind la patima stârnită de simpla apariție în spațiul public a unui politician sau de dezvăluirea unor fapte flagrante de corupție, am zice că românul este conectat și direct interesat de viața politică, de mișcările regimurilor, fie că vorbim de un scrutin firesc sau de o schimbare politica violentă de culoare/doctrină.

Paradoxul este că, scrie o parte a presei naționale, pe baza unor situații oficiale, în ziua în care premierul Mihai Tudose a demisionat, trei sferturi din populația care avea televizoarele deschise nu a urmărit televiziunile de știri, ci pe acelea care au transmis filme și emisiuni de divertisment. Să fie aceasta o lehamite a cetățeanului față de politică? Să fie un revers al medaliei, din pricina faptului că politicienii nu mai sunt interesați de soarta cetățeanului, ci doar de propriile interese?

Suntem din ce în ce mai singuri sau tot mai mulți, dar mai dezbinați?

Salvarea vine de la clasa politică sau din efortul comun, din implicarea fiecăruia pe segmentul care îi aparține? Acuzăm clasa politică de corupție, dar clasa politică suntem și noi. De fiecare dată când fentăm controlorul din tramvai, pentru a nu mai plăti biletul. Sau atunci când, cuprinși de o bunătate ancestrală, înapoiem biletul pe care l-am cumpărat pentru ca șoferul de autocar să îl mai vândă o dată. Și îi și zâmbim complice! Noi suntem clasa politică și atunci când sunăm la un mai-mare și mai-tare pentru a ne aranja un loc în față la analize medicale sau la funcționarul de la ghișeu. Darul oferit cu generozitate medicului, de pildă, nu mai este un act de bunăvoință sau de mulțumire dacă, din pricina consistenței lui, un sărman care nu dispune de plic pierde rândul sau nu mai beneficiază de tratamentul necesar, fapt care îi va agrava, uneori iremediabil, starea de sănătate. Suntem uniți doar împotriva politicienilor corupți, dar de câte ori ne-am oprit să privim și dincolo de propriul umăr?

Mai mult...


Flori

1 blog posts

Reacties