ANUNȚ DE ULTIMĂ ORĂ!!

Tocmai am aflat că o epidemie devastantă a cuprins tot Globul Pământesc!

Este vorba despre boala numită "PĂCAT", care distruge relația omului cu Dumnezeu! Se manifestă prin necrozarea (omorârea) rapidă a sufletului uman, având drept consecință transformarea omului în zombi!! Referindu-Se la această teribilă maladie, Domnul Iisus Hristos Se exprimase fără echivoc în discuția cu un cetățean evreu: "Lasă MORȚII să-și îngroape morții, iar tu vino și-Mi urmează Mie!" Deci nu sunt dubii că păcătosul necredincios este un mort viu, adică un zombi!
Din fericire, există o terapie foarte eficientă pentru această boală, pregătită în laboratoarele Sfintei Biserici. Ea se numește "pocăință" și se va administra timp de șapte săptămâni în perioada imediat următoare. Terapia cuprinde ședințe de consiliere psihologică, numite "spovedanie", indicarea exactă a nivelului de gravitate a bolii de către doctorul - preot, stabilirea unei diete preventive, terapie de urmat acasă prin îndeplinirea de canoane antiseptice și administrarea duminicală pe cale orală a antivirusului pregătit în Sfântul Altar, numit "SFÂNTA EUHARISTIE". Până acum toți pacienții tratați în acest mod s-au vindecat complet, deci terapia are un grad de eficiență de sută la sută! Nu pierdeți vremea, intrați imediat în legătură cu filialele noastre din teritoriu aflate sub sigla Patriarhiei Române, bisericile dumneavoastră parohiale! Răspândiți știrea cât mai mult, dacă doriți să ajutați la vindecarea lumii de păcat!

Preotul Sorin Croitoru de la Mantova (Italia)


kirilos ortodox

14 Blog postari

Comentarii