Referendum inutil

Voi merge să votez la europarlamentare, dar NU intenționez să ridic buletinul de vot pentru referendum pentru că este un recensământ al proștilor.

De regulă referendumul consultativ este mai mult o manevră electorală, în care cel care convoacă un referendum, președintele de exemplu, speră într-o prezență mai mare la urne. Așa cum a fost referendumul din 2009, la fel consultativ, nu s-a luat nici o măsură după referendum, deși au votat peste 9 milioane de oameni, se speră și acum că acest ,,recensământ al proștilor" va fi validat. Scopul referendumului e deturnat spre interese de natură electorală. Chiar dacă prezența la urne va fi 99.99%, efectul acestui referendum va fi zero.

Prima întrebare: „Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?” Să presupunem că 4,6 milioane de români ar fi de acord. Ar fi de acord degeaba, pentru că în Constituție se prevede foarte clar la Art. 74 că „Nu pot face obiectul inițiativei legislative a cetățenilor problemele fiscale, cele cu caracter internațional, amnistia şi grațierea”. Deci, ar trebui modificată mai întâi Constituția, iar pentru asta trebuie organizat alt referendum în care poporul trebuie să fie întrebat încă o dată ce vrea cu amnistia și grațierea.

A doua întrebare: „Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?” A doua întrebare conține de fapt trei întrebări foarte clar distincte și ce facem cu cetățenii care optează să fie de acord doar cu una sau cu două dintre cele trei propuneri?

Nu vă faceți iluzii, acest referendum nu este despre întrebările puse acolo; sunt atât de stupid formulate și e atât de limpede că nu au nicio consecință juridică, încât e clar ca lumina zilei că scopul referendumului e cu totul altul decât acela de a afla părerea oamenilor despre acele probleme.

În concluzie, NU voi vota la acest referendum, pentru că în 2009 m-am numărat printre cei 9 milioane de naivi.

 


Denis Marc

30 مدونة المشاركات

التعليقات