Creştinii deranjează doar pentru că există şi dau mărturie despre "Cel Ce Este".

Ei sunt un "pericol" pentru societate chiar şi nimic zicând (în public).

 Nu pot fi acuzaţi de nimic, decât că nu vor să gândească şi să creadă precum "prinţul acestei lumi" şi acoliţii săi. Aceasta e adevărata "crimă" de care suntem acuzaţi, că nu ne lăsăm seduşi de toată jongleria conceptuală şi de văruiala pseudo-umanistă a coşmeliei globaliste. 
Dracul e acelaşi, nu are capacitatea de a se reinventa, nici de a veni cu ceva nou. Cel mult se autoparodiază. Însă cu aceia care-i fac jocurile - deocamdată - lucrurile stau diferit. Precum Diocleţian odinioară (sau Irod, sau Pilat din Pont, ori... Saul din Tars!), fiecare propagandist anticreştin ajunge, mai devreme sau mai târziu, în punctul în care are de făcut o alegere fără echivoc în faţa propriei sale conştiinţe. Aceste momente mă impresionează teribil, căci teribil este darul libertăţii. Să vezi cum omul îşi alege cu bună ştiinţă traseul în veşnicie... Ştiţi care este cel mai cumplit lucru în iad? Că nici măcar nu poţi da vina pe altcineva pentru starea în care te afli.

(acesta e finalul articolului „Sfântul Gheorghe şi corectitudinea politică”, pe care-l voi publica mâine în „Ziarul de Iași”, iar luni și pe doxologia.ro)

facebook Constantin Sturzu