Creștinismul de salon

Creștinismul de salon a reapărut la noi prin gnoza intelectuală, o modă culturală descotorosită de nevoia Întrupării adevărului în propria carne; un creștinism pentru care Biserica — sau Trupul lui Hristos — e facultativă, ca și dogmele teologice sau învățăturile ei mo

O filozofie a paradoxului, simultan acomodantă și atașantă, iertătoare cu sine și ncuscrită lumea, fără porunci netede și mereu ndrăgostit de antinomii. Un creștinism estetizant, pentru care expresia și stilul precumpănesc n fața substanței. Fenta literară și calamburul te scot din orice ncurcătură. (Iar cu puțintel umor, vei putea sluji și la doi domni.) Un creștinism liberal sub raport doctrinar și libertin sub aspect etic. O religie nici așa, nici altminteri. Un creștinism simpatic, colocvial și dubitativ, lipsit de ncordări interioare, nostalgii răvășitoare sau nașteri din nou. Cunoașterea celor simpli, dar botezați, n-are prea mare valoare. O opțiune de viață lipsită de claritatea răspunsului da sau nu n fața marilor ntrebări: moartea și nvierea, virtutea și păcatul, iadul sau raiul. Un creștinism dilematic n raport cu noțiuni tari precum avortul, adulterul, apostazia sau erezia. Un creștinism al dispensei, al amnării deciziei și al trăirii prin delegație. O credință fără eshatologie, cu Dreptul Judecător plecat ntr-o perpetuă vacanță.

Sursa facebook Mihail Neamțu