Deputatul Matei Adrian Dobrovie a părăsit USR și anunță că participă la Referendum.


Susțin inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției în sensul definirii căsătoriei ca fiind uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie și demisionez din USR!

,,Am votat PENTRU în Camera Deputaților și îndemn cetățenii României să iasă la vot pe 6–7 octombrie! Această inițiativă civică este un exercițiu democratic util, legitim și îmbucurător. Este pentru prima dată când cetățeni ai României strâng peste 3 milioane de semnături pentru a participa la o decizie. Voința lor nu .trebuie și nu poate fi ignorată. Nu se pot interzice anumite referendumuri, doar pentru că nu ne plac. Democrația este puterea poporului care-și exercită suveranitatea. Ce rol mai au instrumentele democrației, dacă vocea poporului nu este ascultată?"

Deputatul mai spune că USR a pornit ca o idee generoasă a lui Nicușor Dan, de uniune între diferite curente de gândire care trebuiau să se respecte și să colaboreze.Din păcate, USR a fost deturnat de un grup care a folosit o temă sensibilă, divizivă, cea a familiei, pentru a prelua puterea în partid, prin înlăturarea liderului fondator Nicușor Dan. Acesta și-a respectat cuvântul dat mie și altora: că oameni cu valorile noastre, creștin-democrate, au și ei loc în USR și a acționat principial atunci când și-a dat demisia din partid.

În USR se aplică cenzura și libertate de exprimare și de conștiință este valabilă doar pentru progresiști: ,,Membrii USR care susțin căsătoria formată dintr-un bărbat și o femeie și familia naturală sunt împiedicați să-și exprime opiniile și valorile atât public, fiind acuzați că prejudiciază imaginea USR, cât și în interiorul partidului. Sunt hărțuiți cu plângeri, și, în final, excluși sau sancționați pentru „delicte de opinie”. Libertatea de exprimare și de conștiință este valabilă doar pentru „progresiștii” toleranți, care au dreptul să se exprime oricând în exterior, atacând cultele, valorile naționale, referendumul, scurgând informații interne către presă pentru a-și decredibiliza colegii creștin-democrați."

Deputatul spune că nu se mai regăsea în USR, partid care se sinucide politic, mai ales că 70% din votanții USR se opun căsătoriilor de același sex.

sursa facebook: Matei Adrian Dobrovie