De ce a creat Dumnezeu florile

Ieromonah Savatie Baștovoi, DUMNEZEU povestit pe înțelesul unei femei

     Dumnezeu a creat florile, atât de frumoase și atât de diferite prin culori, forme și mirosuri, ca oamenii, privind la ele să înțeleagă cât de frumoși și de minunați putem fi noi, în diversitatea noastră. Priviți la crinii câmpului, zice Hristos, și vedeți cât de frumoși sunt: adevărat vă zic, nici Solomon, în toată măreția sa, nu se îmbrăca mai frumos decât un crin, și dacă Dumnezeu a făcut floarea aceasta, care se usucă într-o vară, atât de frumoasă, oare cu cât mai frumos a făcut sufletul omenesc, care este veșnic?!
      În Cuvântul despre facerea omului, primul tratat de antropologie creștină, Sfântul Grigorie de Nyssa, vorbind despre cadrul în care a fost creat și așezat omul, atinge și tema florilor. Deoarece era un mare erudit, poate cel mai erudit filosof al vremii sale, Sfântul Grigorie își pune problema rostului și a utilității întregii creații. Într-adevăr, dacă Dumnezeu este desăvârșit și le-a făcut pe toate bine, ce rost avea să facă atâtea mii și mii de feluri de flori, fiecare cu forma și mirosul său? De ce legumele și fructele înfloresc atât de frumos dacă floarea nu are scop în sine, ci e doar un purtător de semințe? De ce unii meri înfloresc albi, iar alții, roz? De ce există cartofi cu floare violetă? Oare n-ar fi putut Dumnezeu să facă în așa fel ca toate legumele și toate fructele să înflorească la fel? Dar de ce a fost nevoie de atâtea feluri de legume și de fructe, și de pomușoare, și de ciuperci, și de frunze comestibile? Oare doar pentru hrană? Și este oare hrana ceva atât de important, încât să fie nevoie de o varietate atât de mare de forme, gusturi, culori și mirosuri? Oare nu ar fi putut Dumnezeu să facă în așa fel ca omul să se sature cu un singur fruct sau o singură legumă? Nimic mai simplu pentru un Dumnezeu! Și atunci, care este utilitatea mulțimii florilor, multe dintre care nici măcar nu sunt comestibile și cresc aparent fără nici un rost? 
     Sfântul Grigorie pune totul pe seama iubirii. El compară crearea omului cu invitația pe care o face un mire iubitei sale. Atunci când Dumnezeu l-a adus pe om din neființă la ființă, El i-a pregătit mai întâi Universul cu toată podoaba sa. A făcut cerul și stelele, soarele și luna, apa, pământul și tot ce este viu în ele, cu mulțimea copacilor, a florilor, a păsărilor, a fluturilor,  și a tot ce mișcă. Dumnezeu a făcut culorile ca să bucure ochiul omului și miresmele ca să-l răcorească și să-l mângâie.Toate sunt un dar din iubire, un prilej de contemplare și de bucurie. Iată de ce și noi, atunci când evadăm din zgomotul și răceala orașelor undeva în mijlocul naturii, avem acele sentimente de fascinație, de bucurie și încântare, sorbind mirosurile și lăudând culorile pe care Dumnezeu le-a lăsat în lume. Extazul pe care îl trăim în fața frumuseții naturii se datorează și faptului că, undeva în subconștientul nostru, noi știm că toată această frumusețe a fost făcută pentru noi, și încărcătura iubirii Creatorului nu poate să nu ne atingă și să ne miște și pe noi spre iubire.
 
Ieromonah Savatie Baștovoi, DUMNEZEU povestit pe înțelesul unei femei

Corina Stanciu

59 Блог сообщений

Комментарии