Mă uit și eu, cutremurat, la ceea ce se petrece în Chile. O țară relativ prosperă, unde rănile conflictelor civile păreau închise, tensiunea socială a populației indicând că se relaxase după utopiile socialiste ale lui Allende și represiunea lui Pinochet.

Iată însă că demonul marxist lucrează, e activ și nu există vaccin împotriva lui. Mulțimi isterice devastează și incendiază biserici. De ce? De ce acum? De ce așa?
Răspunsul poate avea două variante care nu se exclud, însă:
fie ei știu/intuiesc o forță a credinței creștine care deocamdată nu se (mai) vede;
fie noi suntem convinși de propria slăbiciune și am abandonat lupta, lăsând loc liber barbariei sub cer deschis.
În cazul al doilea, ne merităm soarta. De care suntem fiecare, răspunzători în parte. Dar pe copiii noștri de ce îi aruncăm, cu bună știință, într-o asemenea lume?