Corina Teodorescu  a distribuit o  postare
4 yrs

Regele gol
.

Cade țoala roșie de pe #rezist în fiecare zi.
După ce a fost denunțată mistificarea cu un Șora recompus de publicitari ca un dizident, când el a venit în țară, după falsificarea alegerilor din 1946 și abdicarea Regelui Mihai, punând umărul la edificarea bolșevismului în ministerul condus de criminala scelerată Ana Pauker, azi aflăm că marea lui rezistență în Franța, de care se prevala eroic el și familia, este un fals grotesc.

Gérard Luçon, fost director în Ministerul de Justiție francez și urmaș al unor luptători în Maquis - Rezistența Franceză din al Doilea Război Mondial, a denunțat, într-o discuție pe pagina scriitorului Alexandru Petria, această penibilă scuză a intrării în Partidul Comunist a dlui Șora, mascota neomarxiștilor locali.

G. Luçon este rezident în România și a asistat la tărăboiul electoral care stătea în spatele campaniei realizate de golanii globaliști de la Papaya, cu tot cortegiul de minciuni pe care-l conținea, practic istoria fiind rescrisă pentru naivi exact ca în zorii comunizării României.

Există un site al Memoriei Luptătorilor Rezistenței, în care, evident, numele Mihai Șora - un "gunoi falsificator" după Luçon - este inexistent.

Ce jenant...

image