Ultima grădină zoologică umană a fost organizată a..

45 S ·Translate

Ultima grădină zoologică umană a fost organizată acum 64 de ani, în țara de unde vine azi lumina pentru toată Europa. Copilul din fotografie, foarte probabil, trăiește și asistă in continuare la "civilizația" de pe bătrânul continent.

Pe 17 aprilie 1958, Belgia a deschis târgul mondial, care includea o „grădina zoologică umană” cu bărbați, femei și copii de culoare în „condițiile lor natale” în Congo, pe atunci o colonie belgiană.

Oamenii folosiți au fost abuzați și batjocoriți de privitorii albi, care au aruncat bani și banane peste gardul de bambus pentru a încerca să provoace o reacție.

Congolezii de la expoziție, precum și muncitorii congolezi de la târg, au rămas într-o clădire izolată, în spații de cazare înghesuite cu restricții de primire a vizitatorilor sau de a putea ieși, până la încheierea târgului, în octombrie, adică o jumatate de an de închisoare, doar pentru delectarea "civilizaților" belgieni. Asta în condițiile în care in Congo, colonialismul belgian a ucis între 8 și 15 milioane de oameni.

Grădini zoologice umane au fost organizate de la începutul secolului XX în locuri precum Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Norvegia, Franța, Spania(chiar în parcul Retiro).

Ca să știți cine ne cere nouă, azi, să îngenunchem.

Îmi place

Comentariu

O spun pentru nu ştiu a câta suta oară: cea mai valoroasă scriere în proză în limba română, atât de valoroasă că atinge supranaturalul, este Harap Alb. Harap Alb nu e o „bucată” din manual pe care să o analizăm în clasă ca apoi să o uităm. Harap Alb este horoscopul nostru ca neam, destinul nostru proiectat sub forma unui roman parabolic în perspectivă istorică. Scris de un învăţător nu cu prea multă învăţătură. Cu geniu.
Şi pe noi ne-au povăţuit părinţii să ne ferim de omul roş (roşu nu atât fizic, mai degrabă ideologic), iară mai ales de cel spân (nu neapărat de păr ci pleşuv de calităţile umane), dar noi, ca şi Harap Alb, dintr-o cumsecădenie rău înţeleasă şi catastrofal aplicată nu i-am ascultat: i-am primit pe nemernici în casă unde ei s-au făcut stăpâni şi pe noi robii lor, şi aşa am dus-o sute de ani şi o mai ducem şi acum, slugi în propria bătătură.
Un singur exemplu din chiar acest moment, caz care nu că frizează absurdul dar trece mult dincolo de absurd. Gazele din Marea Neagră sunt ale noastre. Noi însă suntem obligaţi – nu ştim niciodată precis de către cine şi nici în virtutea căror norme – să le dăm lor, care n-au nici strop de mare nici gură de gaz, ca apoi noi să le cumpărăm de la ei foarte scump.
Harap Alb îi ia cu el pe Flămânzilă, Setilă, Gerilă, simţindu-i ca alter-ego-uri ale sale. Tot aşa, în realitate acestea sunt ipostaze ale noastre. Noi avem de la Dumnezeu condiţii că putem hrăni întregul continent dar suntem aduşi în stare de a urla de foame şi sute de mii dacă nu milioane de copii de-ai noştri se culcă flămânzi, avem cea mai pură şi abundentă apă dar suferim de sete şi câmpurile ni se uscă de secetă, avem lemne din belşug, cărbuni, petrol, gaze cu care să facem foc dar degerăm de frig.
Cea mai odioasă crimă care se comite asupra noastră şi pe care noi n-o sesizăm în toată infernala sa alcătuire e însă ştergerea identităţii. Pentru că uzurparea identităţii este de fapt tema romanului simbolic al lui Creangă. Să nu mai ştim cine suntem, să ajungem să declarăm că noi n-avem nici o legătură cu Craiul, că nu noi ci asupritorii noştri sunt descendenţii lui, drept care tot ce e al nostru e normal să le fie „retrocedat” lor.
Harap Alb, cu naivitatea lui, cu suferinţele lui, cu umilinţele lui, cu toate adversităţile pe care e pus să le înfrunte, toate având rostul de a-l suprima, e poporul român.
Dar şi cu ce se întâmplă în final.
***
Harap Alb e nu doar un roman parabolic: este un roman iniţiatic. Şi ca să vedeţi că nu exagerez. Formularea Harap Alb nu se mai află nicăieri în literatura modernă, nici română, nici universală decât aici la Creangă. Dar, „a înălbi un arab”, „a face un harap alb” (aithiopa smihein) este o expresie moştenită de la filosoful grec Zenon (anii 300 îH), cunoscută din scrierile lui Cicero şi Plutarh care o reproduc. Că Ion Creangă nu a citit pe Cicero şi pe Plutarh e mai mult decât sigur. Şi totuşi, el cunoaşte formularea şi o scoate în relief ca definind cea mai odioasă, mai revoltătoare măsluire ce se poate imagina. El a primit-o pe alte căi decât cele cărturăreşti, numai că asta e o altă poveste, sau, dacă o asociaţi cu Harap Alb, alt roman.

Îmi place

· Reply · 1658508179

O spun pentru nu ştiu a câta suta oară: cea mai valoroasă scriere în proză în limba română, atât de valoroasă că atinge supranaturalul, este Harap Alb. Harap Alb nu e o „bucată” din manual pe care să o analizăm în clasă ca apoi să o uităm. Harap Alb este horoscopul nostru ca neam, destinul nostru proiectat sub forma unui roman parabolic în perspectivă istorică. Scris de un învăţător nu cu prea multă învăţătură. Cu geniu. 
Şi pe noi ne-au povăţuit părinţii să ne ferim de omul roş (roşu nu atât fizic, mai degrabă ideologic), iară mai ales de cel spân (nu neapărat de păr ci pleşuv de calităţile umane), dar noi, ca şi Harap Alb, dintr-o cumsecădenie rău înţeleasă şi catastrofal aplicată nu i-am ascultat: i-am primit pe nemernici în casă unde ei s-au făcut stăpâni şi pe noi robii lor, şi aşa am dus-o sute de ani şi o mai ducem şi acum, slugi în propria bătătură. 
Un singur exemplu din chiar acest moment, caz care nu că frizează absurdul dar trece mult dincolo de absurd. Gazele din Marea Neagră sunt ale noastre. Noi însă suntem obligaţi – nu ştim niciodată precis de către cine şi nici în virtutea căror norme – să le dăm lor, care n-au nici strop de mare nici gură de gaz, ca apoi noi să le cumpărăm de la ei foarte scump. 
Harap Alb îi ia cu el pe Flămânzilă, Setilă, Gerilă, simţindu-i ca alter-ego-uri ale sale. Tot aşa, în realitate acestea sunt ipostaze ale noastre. Noi avem de la Dumnezeu condiţii că putem hrăni întregul continent dar suntem aduşi în stare de a urla de foame şi sute de mii dacă nu milioane de copii de-ai noştri se culcă flămânzi, avem cea mai pură şi abundentă apă dar suferim de sete şi câmpurile ni se uscă de secetă, avem lemne din belşug, cărbuni, petrol, gaze cu care să facem foc dar degerăm de frig.  
Cea mai odioasă crimă care se comite asupra noastră şi pe care noi n-o sesizăm în toată infernala sa alcătuire e însă ştergerea identităţii. Pentru că uzurparea identităţii este de fapt tema romanului simbolic al lui Creangă. Să nu mai ştim cine suntem, să ajungem să declarăm că noi n-avem nici o legătură cu Craiul, că nu noi ci asupritorii noştri sunt descendenţii lui, drept care tot ce e al nostru e normal să le fie „retrocedat” lor. 
Harap Alb, cu naivitatea lui, cu suferinţele lui, cu umilinţele lui, cu toate adversităţile pe care e pus să le înfrunte, toate având rostul de a-l suprima, e poporul român. 
Dar şi cu ce se întâmplă în final.  
***  
Harap Alb e nu doar un roman parabolic: este un roman iniţiatic. Şi ca să vedeţi că nu exagerez. Formularea Harap Alb nu se mai află nicăieri în literatura modernă, nici română, nici universală decât aici la Creangă. Dar, „a înălbi un arab”, „a face un harap alb” (aithiopa smihein) este o expresie moştenită de la filosoful grec Zenon (anii 300 îH), cunoscută din scrierile lui Cicero şi Plutarh care o reproduc. Că Ion Creangă nu a citit pe Cicero şi pe Plutarh e mai mult decât sigur. Şi totuşi, el cunoaşte formularea şi o scoate în relief ca definind cea mai odioasă, mai revoltătoare măsluire ce se poate imagina. El a primit-o pe alte căi decât cele cărturăreşti, numai că asta e o altă poveste, sau, dacă o asociaţi cu Harap Alb, alt roman.

https://www.activenews.ro/opin....ii/Miron-Scorobete-V

Îmi place

· Reply · 1658579847

adyyon

adyyon

VDS Servers

Odorizant auto

4Life Transfer Factor ™ SUPLIMENTUL ALIMENTAR BCV

Rochie LaDonna by Catalin Botezatu cu imagine imprimata si volanase la baza

Turan

Rulment