Nu știi ce este preotul?

Cel ce-l cinsteste pe preot, si pe Dumnezeu Il va cinsti; iar cel ce se învata a-l dispretui pe preot, cu timpul Il va dispretui si pe Dumnezeu. “Cine primeste proroc în nume de proroc plata de proroc va lua” si: “Cine va primeste pe voi pe Mine Ma primeste” (Matei 10, 41, 40), si: “Cinsteste pe preot si da-i partea lui” (Intelepciunea lui Isus Sirah 7, 32). De aici s-au învatat iudeii a-L dispretui pe Dumnezeu, fiindca l-au dispretuit pe Moise, fiindca l-au alungat cu pietre. Când cineva se poarta cu evlavie fata de preot, cu atât mai mult se va purta fata de Dumnezeu. Chiar de ar fi preotul rau, totusi Dumnezeu, vazând ca pentru cinstea Sa tu te porti cuviincios fata de cel ce nu este vrednic de cinste, îti va rasplati tie dupa dreptate.

Caci daca “cine primeste proroc în nume de proroc plata de proroc va lua”, la fel si cel ce se pleaca si este supus preotului. Ca, daca fiind vorba de ospitalitate si primesti rasplata, desi nu stii cine este cel ospatat, apoi cu atât mai mult vei primi daca te supui celui ce ti se porunceste a te supune.

Carturarii si fariseii, zice, au sezut în scaunul lui Moise; deci toate câte va vor zice voua, faceti-le si paziti-le; dar dupa faptele lor nu faceti”. (Matei 23, 2-3)

Nu stii ce este preotul? Nu stii ca este îngerul Domnului? Nu cumva spune poate cele ale sale? Daca îl dispretuiesti, nu pe el îl dispretuiesti, ci pe Dumnezeu, Care l-a hirotonit pe el. “Si de unde este învederat, zici, ca Dumnezeu l-a hirotonit?” Daca nu ai aceasta credinta, speranta ta este desarta. Ca, daca Dumnezeu nu lucreaza nimic printr-însul, atunci nici botez nu ai, nici de taine nu te împartasesti, nici de binecuvântari nu te bucuri si, prin urmare, nici nu esti crestin.

“Dar ce? zici tu; Dumnezeu îi hirotoneste pe toti, chiar si pe cei nevrednici?” Nu pe toti îi hirotoneste Dumnezeu, însa prin toti lucreaza – chiar de ar fi si nevrednici – pentru mântuirea poporului. Caci, daca Dumnezeu a vorbit pentru popor printr-un magar si prin Valaam (A se vedea Numerii, cap. 22-24), printr-un om spurcat, cu atât mai mult prin preot.

Caci ce nu face Dumnezeu pentru mântuirea noastra? Ce nu graieste El? Prin cine nu lucreaza? Ca, daca El a lucrat prin Iuda si prin cei ce proroceau, carora le va zice:

“Niciodata nu v-am cunoscut pe voi. Departati-va de la Mine cei ce lucrati faradelegea” (Matei 7, 23),

iar altii înca si alungau demoni, cu atât mai mult va lucra prin preoti.

(Fragment din Tâlcuiri la Epistola a doua către Timotei-Omilia a II-a-Sfântul Ioan Gură de Aur)

Lasă un răspuns