Mai mare pagubă și mai mare rău decât separarea nu există – Mitropolitul Ieremia de Gortina și Megalopole

Fiți cu luare-aminte la acei „super-ortodocși” cum i-am numit! Nu-i ascultați, pentru că vă va fi spre mare pagubă dacă vă vor scoate în afara zidurilor Bisericii. Da! Într-acolo se îndreaptă ei –spre separare. Mai mare pagubă și mai mare rău decât acesta nu există. Noi suntem cu totul împotriva separării! Vom rămâne înlăuntrul Bisericii noastre. Iar când vedem greșeli ale celor ce conduc vom protesta cu durere, vom plânge – dar înlăuntrul Bisericii.

Iubiții mei frați împreună-liturghisitori și binecinstitori creștini ai Mitropoliei noastre! Urându-vă un an nou binecuvântat, vă rog să citiți această epistolă, pe care am scris-o cu durere și dragoste pentru voi, fiindcă se referă la parcursul nostru duhovnicesc, la parcursul nostru bisericesc, adică se referă la mântuirea noastră.

Cu privire la mişcările filo-catolice și filo-ecumeniste pe care le vedem în zilele noastre – mişcări care aveau loc şi mai demult și pe care negreșit le osândim, fiindcă papalitatea este erezie, iar ecumenismul pan-erezie –, unii clerici și laici dau dovadă de o râvnă lipsită de măsură, de judecată și de rânduială, atacându-i îndeosebi pe arhierei, cărora le adresează expresii jignitoare și pe care îi înfățișează ca trădători ai credinței noastre, considerându-i, prin urmare, nevrednici de a-și păstori turmele. Ei se agaţă chiar şi de o expresie folosită de vreun arhiereu pe parcursul cuvântării sale, și îl prezintă pe arhiereu ca fiind eretic pe site-urile lor.

Așa am pățit și eu, din pricina unui cuvânt ținut de curând în orașul Corint, unde am fost invitat de Păstorul cel bun al locului, iubitul frate şi împreună-liturghisitor PS Dionisie. Și am zis la un moment dat în omilia pe care am încropit-o atunci: „Dar haide să nu ne mai ocupăm atât de mult cu acest papă și cu dogmatizările. Doar acestea ne preocupă? Să ne mai uităm puţin și la sufletul nostru”. Urmarea a fost că un protoiereu al Mitropoliei Thessalonicului, Părintele Nicolae Manolis, a luat această spusă a mea, a pus-o pe site-ul Katanixi, unde el și cititorii lui au judecat-o și răsjudecat-o cu comentarii aspre – firește, defăimându-mă în fața poporului lui Dumnezeu și, mai ales, a celor păstoriţi aici de mine.

Cuvintele, dragii mei, le-am spus și nu mi le retrag, ci le repet și acum. Da! Nu ne putem ocupa unilateral doar cu erezia, ci ne vom îngriji mai întâi să ne curățim sufletele, pentru a primi harul lui Dumnezeu, așa încât cuvintele și luptele noastre pentru credință să fie binecuvântate.

Fraza aceasta, pentru care Părintele Nicolae Manolis simte „amărăciune și mâhnire”, mi-a fost însuflată de un scurt cuvânt al Sfântului Ioan Gură-de-Aur, care mi-a făcut o impresie grozavă. Iată-l: „Să dorim pacea… Să încetăm a cântări și a socoti cuvintele dogmei [de credință]. Să punem frâu voinței de-a fi învățători ai învățătorilor. Să urâm lupta în cuvinte, ce duce la pierzare pe cei ce o ascultă. Nu suntem păstori ai păstorilor, ci oi.” În acest cuvânt al lui, pe care trebuie să-l fi rostit pe când era încă preot, Sfântul Părinte ne spune ceea ce am spus și eu după însuflarea lui: Să nu ne ocupăm de chestiunile dogmatice prin lupte de cuvinte, ci să urmărim pacea și dragostea între noi. Tot așa, și alți Sfinți Părinți nu s-au simțit mulțumiți când au fost nevoiți să se ocupe în amănunt cu formulări dogmatice. Sfântul Vasilie cel Mare, de pildă, spune că este de ajuns Tradiția predată de Apostoli și simplitatea credinței; dar pentru că Eunomie a abordat aceste probleme înalte, semănând zizanie, este nevoit la rândul lui să se ocupe de el.Iarăși, Sfântul Isaac Sirul ne spune, cuvânt cu cuvânt: „Fugi de discuţiile despre dogme ca de un leu furios; să nu intri în acestea nici cu cei din Biserică, nici cu cei străini [de ea]”.

Așadar, cred că prin vorbele mele „Dar haide să nu ne mai ocupăm atât de mult cu acest papă și cu dogmatizările. Doar acestea ne preocupă? Să ne mai uităm puţin și la sufletul nostru” am exprimat duhului Părinților, așa cum dovedesc cuvintele de mai sus.

Iubiții mei, dorința de a lupta este o harismă a Bisericii, dar ea nu se dă tuturor. Harismele le primesc cei curați la suflet. Să ne fie rușine să facem pe luptătorul câtă vreme suntem îngreuiați de felurite patimi! Luptele pentru credință îndeosebi trebuie duse cu smerenie, cu dragoste și cu îmbogățirea cunoașterii teologice. Dacă tu, Părinte, sau dacă tu, frate mirean care vrei să faci pe luptătorul, dacă, după cum vă știm, sunteți aprigi la mânie și orgolioși în sufletul vostru și dacă nu cunoașteți tâlcuirea Sfintei Scripturi, nici nu v-ați adâncit în teologia Părinților, cum mergeți fără arme la lupta anti-eretică? Poate, adică, să facă oricine pe chirurgul?

Spun acestea, fraților, Părinților și creștinii mei, pentru ca să nu dați crezare oricărei voci pe care-o auziți și să nu urmați orice acțiune a oricăruia care, chipurile, se luptă. Să fiți înțelepți și să aveți minte luminată, și, după cum spune Apostolul și Evanghelistul Ioan, să cercați duhurile: care este de la Dumnezeu și care este de la cel viclean (1 Ioan 4:1 ș.urm). Fiți cu luare-aminte la cei ce se arată a fi „super-ortodocși”, la „cei care Îl iubesc pe Dumnezeu și  pe Hristos atât de bine”, după cum îi numește Sfântul Grigorie Teologul, şi care i-au fost cea mai mare piedică în lupta lui împotriva ereticilor. Fiindcă el, ca un sfânt ce era, se lupta cu rugăciune, cu dragoste și cu cuvântările sale teologice, contrar felului în care voiau și vorbeau „super-ortodocșii”.

Poate că în chestiunea despre care vă vorbesc, prin pozițiile pe care le-am luat, socotite uneori extreme și prea apăsat rostite, v-am păgubit sufletește. Vă cer iertare dacă v-am păgubit. Însă vă adeveresc că rugăciunea și dorința mea este să fiu mărturisitor al credinței ortodoxe, dar cu smerenie și cu noblețe, iar în cuvintele mele să se vadă dragostea pentru eretici, nu ura și dușmănia față de ei; și lupta mea pentru credință să o duc punând înainte cunoașterea teologică, pe care mărturisesc că nu o am. Fiindcă lupta anti-eretică cere cunoștințe teologice anume, iar datoriile pastorale față de turma Mitropoliei mele cu greu îmi lasă timp pentru studiul teologiei anti-eretice. Mă străduiesc, însă, să-l găsesc. În plus, sunt preocupat de interpretarea Vechiului Testament. De aceea vă rog, Părinților și fraților, să-mi acordați încredere. Oricât aş fi de păcătos și de neputincios în cele teologice, mă rog însă Preacuratei – şi cred că Stăpâna de Dumnezeu Născătoare nu mă va lăsa să cad în înșelare și să vă duc și pe voi, turma mea, pe calea greșită. Și cred că nu mă voi înșela, pentru că pun ca temelie „ceea ce zice Biserica”!

Fiți cu luare-aminte la acei „super-ortodocși” cum i-am numit! Nu-i ascultați, pentru că vă va fi spre mare pagubă dacă vă vor scoate în afara zidurilor Bisericii. Da! Într-acolo se îndreaptă ei –spre separare. Mai mare pagubă și mai mare rău decât acesta nu există. Noi suntem cu totul împotriva separării! Vom rămâne înlăuntrul Bisericii noastre. Iar când vedem greșeli ale celor ce conduc vom protesta cu durere, vom plânge – dar înlăuntrul Bisericii.

Cei care vorbesc, scriu și împing lucrurile spre separare o fac pentru că văd, după socotința lor, rătăcire și erezie la noi, cei ce suntem înlăuntrul zidurilor. Noi însă le spunem: Domnilor, cercetați mai bine cum stau lucrurile! Lăsați armele și amenințările, și priviți la noi cu ochi îndurător și teologic – şi veți vedea că vă suntem frați, nu dușmani. Voi încheia, iubiţi  Părinţi şi creştini cu o pericopă din Vechiul Testament, pe care v-aş ruga să o ascultaţi:

Semințiile lui Israil Ruvim, Gad și jumătate din seminția lui Manase, care locuiau în partea de răsărit a Iordanului – separați, adică, de restul semințiilor lui Israil, care locuiau în partea de apus a râului – pentru a nu părea tăiate de celelalte seminții, mai multe, și pentru ca feciorii lor să nu uite că au același Dumnezeu cu acestea, au zidit un jertfelnic uriaș care să le amintească de Dumnezeul lor. Era un jertfelnic simplu, iar nu unul pentru aducerea de jertfe, fiindcă tot Israelul trebuia să aibă un singur jertfelnic și un singur templu – Cortul Mărturiei. Au zidit, aşadar, un jertfelnic doar spre aducere-aminte de singurul și adevăratul Dumnezeu. Însă israeliții de la miazănoapte de Iordan au văzut noul jertfelnic de pe cealaltă parte a râului și, necunoscând scopul evlavios pentru care a fost ridicat, i-au socotit pe aceia trădători și propovăduitori ai altui dumnezeu, și și-au luat armele să pornească război împotriva lor. Mai apoi, însă, aflând de la aceia pricina pentru care au ridicat jertfelnicul, s-au îmbrățișat ca frații. Puțin a lipsit, deci, să izbucnească război între frați (cf. Iisus Navi 22:1-34).

Întâmplarea aceasta din Vechiul Testament, iubiți Părinți și frați, este o învățătură bună pentru luptătorii în favoarea tradițiilor părintești. Se întâmplă de multe ori să vorbim, să scriem și să acționăm împotriva altora pentru că îi considerăm trădători și tăgăduitori ai sfintelor tradiții. Însă pericopa scripturistică de mai sus ne spune să cercetăm bine pricinile acțiunilor celorlalți. Poate ceilalţi nu sunt trădători? Oare nu cumva i-am înțeles greșit? Oare nu cumva sunt frații, nu dușmanii noștri?

Şi mai concret: S-a vorbit mult despre Sinodul din Creta cum că a numit ereziile „Biserici”. Și eu mi-am declarat în scris dezacordul față de aceasta, și stărui în împotrivirea mea fiindcă, alături de mulți alții, nu aș vrea ca într-un text sinodal oficial să existe această expresie. Însă nu pot, și nu este spre folosul Bisericii elene închinătoare, pe care o slujesc, ca din pricina acestei expresii să rostesc vorbele respingătoare pe care le auzim din gura unor fanatici: cum că toți reprezentanții Bisericii noastre, împreună cu Arhiepiscopul, au trădat credința, s-au dat după Apuseni și au recunoscut ereziile drept Biserici în înțelesul Bisericii celei Una și mântuitoare a lui Hristos.

După cum mulți arhierei ne-au explicat și ne-au asigurat în ședința Sinodului [Bisericii Greciei] din luna noiembrie 2016, expresia de „biserici” dată credințelor străine la Sinodul din Creta a fost folosită în mod arbitrar, cu sensul de „adunări”, și nu avea deloc înțelesul Așezământului mântuitor pe care l-a întemeiat Fiul lui Dumnezeu întrupat, care este Biserica Ortodoxă, cea Una. Lucrul acesta ni l-au spus limpede toți ierarhii.

Deci, în urma interpretării și lămuririi de mai sus a sfințiților ierarhi, nu este îngăduit ca, pentru numirea credințelor străine cu termenul de „Biserici”, să-i caracterizăm ca „trădători”, așa cum s-a scris. Repet însă că şi eu însumi aș vrea să fie evitată denumirea aceasta, deoarece favorizează ecumenismul.

Cuvântul acesta îmi dă prilejul să pun o întrebare: Înaltpreasfinţitul Augustin, vrednicul de pomenire Mitropolit al Florinei, folosea în mod repetat în predicile și în scrierile lui expresia „Biserica Romei”. La fel și savantul Trembelas. La fel și Sfântul Nectarie. Vom îndrăzni, deci, a-i caracteriza pe acești sfinți Părinți și învățători ca lipsiți de știință teologică sau, mai rău, ca trădători pentru faptul că i-au numit pe catolici „Biserică”?

Iubiții mei, vă cer iertare pentru că v-am ostenit cu cuvântul meu. Şi eu m-am ostenit. Am scris acestea din pricină că am fost atacat nemilos şi aspru de către părintele Nicolae Manolis. Acest cleric sus-numit l-a atacat şi pe Înaltpreasfinţitul Părinte Dionisie, mitropolitul Corintului. Cu ceea ce a spus învăţatul şi activul ierarh Dionisie în scurta sa cuvântare, a dezvoltat cealaltă jumătate a cuvântului Sfântului Ioan Gură de Aur, pe care l-am menţionat: „Să punem frâu voinței de a fi învățători ai învățătorilor… Nu suntem păstori ai păstorilor, ci oi”.

Însă despre acest sfat al Sfântului Ioan Gură de Aur vă voi vorbi în următoarea mea epistolă.

Un An Nou bun și binecuvântat!

Cu alese urări,

Ieremia

Mitropolit de Gortina și Megalopole

 1 ianuarie 2017

sursa:doxologia.ro

Lasă un răspuns